3 octombrie 2010

" LUME CU PUTINE FIINTE SI MULTE UMBRE...

IUBITI !!! "

Doi tineri puri , in lumina unei zile de toamna se intilnesc, nu pentru ca tineretea e uneori pura, nu pentru ca acea zi de toamna ar fi impura, ci pentru ca exista intimplari care reunesc puritate cu puritate orbitoare prin frumusetea lor dind nastere unor povesti...la fel de pure ca ei. Un el si-o ea purtind in spate experiente ce trebuiesc marturisite. Povestea ar putea fi banala, dar personajele se contureaza prin detalile comportamentale si motivatiile reale care dezvaluie caractere psihologice si provocatoare a celor doi. Simplist dar viata celor doi palpita in atmosfera asteptarii nedefinite nascind din ea ,la propiu si la figurat...POVESTEA...ar putea fi a mea, a ta, a ei, a lui...a voastra. Se nasc suvoaie de senzatii viscerale ,de emotii, farime de ginduri si perceptii ce inunda fiecare clipa ale acestor tineri . Cum arata viata sau ziua celui ce asteapta ?! A celui ce spera ?!...tremuri, ti-e frig-ti-e cald, bataile inimii o iau razna gndndu-te la celalalt, dorintele iti sint bezmetice...asteptind te simti ca o epava umana, iti doresti sa prinzi viata de picior, s-o tavalesti in iarba vazind-o cum iti ride-n fata...si vrei redescoperirea simpla si caldura unei imbratisari ce pecetuiesc saruturi ce vindeca rani, mingiieri de intelegere a celor doi...doi tineri puri ...in lumina unei zile de toamna...S-AU INTILNIT !...privind in zarea ce-a ramas isi spun soptind "sa facem iarasi inca un pas...inca un pas...pas..." Si cine stie...vom avea si continuarea acestei povesti cu un el si-o ea...intr-o mansarda izolati de restul lumii , acolo unde identitatea poate fi dedublata si realitatea modificata prin mici retusuri si ajustari de imaginatie. Este povestea celor ce incearca sa se descopere pe sine ...cele mai importnate momente din viata noastra nu sint niciodata planuite ,se mai spune ca "numai singuratatea te invata ce inseamna cuvintul ...impreuna "...Daca aveti povesti, pastrati-le colorindu-le in fiecare zi cu-un gest, un zimbet, o mingiiere deci...sa incepem ; A FOST O DATA CA NICIODATA...

"GURI RUMENE DE MISTIC VIN, CAPETE ALBE SUB ROZE, BRATE GOALE SPRIJINITE PE MASA...ACESTA SA FIE TABLOUL IN CARE RAMINEM MUTI?...VESNIC INSCRISI IN CONSTIINTA ZEILOR?!...

Azi m-am hotarit sa scriu despre oameni...acei oameni de care pot spune ca este (a fost) un privilegiu ca i-am cunoscut, oameni ce mi-au aratat si cealalta parte a paharului (chiar daca a fost sau nu murdara)...oameni care-si cauta vise si care au capactatea de-ai face si pe altii sa le urmeze exemplu, oameni care nu te vor lasa sa te simti singur, oameni care iti vor arata si alte drumuri pe care nu te-ai gindit vre-odata ca le vei parcurge ; asa incit "putin impis de la spate" iti sufleci minecile si te-apuci de treaba pentru ca fiecare progres, oricit de mic ar fi iti sporeste increderea in sine si increderea celor din jur. Nimeni nu poate supravietui singur intr-o lume a competitiei. Sintem sustinuti de un instinct care guverneaza ordinea fireasca a lucrurilor, dar noi nu vrem sa recunoastem asta. Daca nu ne vom da seama la timp, vom petrece o eternitate descifrind...ce facem?! Nu e vorba de neintelegere aici, ci de faptul ca nu trebuie sa renuntam. Oamenii buni ajung in iad, dar nu ca sa-si ispaseaca pacatele...Voi stabate orice distanta ca de la cer la pamint pentru a va face , macar pentru o clipa, sa apreciati "frumosul din interiorul cuiva". MA SIMT ATIT DE FRUMOASA, LINGA ACESTI OAMENI, INCIT IADUL DEVINE RAI IN PREAJMA MEA...oamenii care m-au invatat ca imposibilul e mai simplu decit credeam eu...sa nu ne ascundem prefecindu-ne ca nu intelegem, "sa nu rideti niciodata de visele cuiva, cei ce nu au vise, nu au prea multe"...Incercam sa avem acces la mai multe universuri dar la un moment dat alegem ; sa-i intelegem pe cei ce pling, pe cei ce sufera, pe cei ce cauta, pe cei ce incearca pt. ca numai acele persoane pot aprecia acele intimplari care au lasat un semn in viata lor...Sint momente cind nu facem nimic, sintem...sau doar existam, dar ne bucuram ca sintem prezenti. De aceea pretuim (unii din noi) cuvintul..."IMPREUNA". In aceasta lume agitata, in care aproape ca nu mai ai timp pentru tine, v-ati gindit vre-odata ce rol are in viata voastra acest cuvint? Am auzit in grupul meu de prieteni, o amica care tocmai divortase, spunind "acum ma pot bucura de libertate"...EROARE, nimeni nu-si doreste acest fel de libertate, toti vream sa fim legati, sa apartinem cuiva cu care sa-mpartasim nopti, sau sa ne discutam conceptiile diferite despre viata sau...macar sa avem cu cine impartii un sandvis...Dumnezeu a dat o bucatica de rai unui barbat si unei femei, ca sa fie fericiti...dar intr-o zi el dispare...si uitindu-se in jurul lor nu mai vad nimic din acel rai...isi pierd iubirea si incep sa traiasca ca doi straini...Si iar intrebarea...de ce? de ce ne dorim atit de mult IMPREUNA ca apoi sa vrem SINGURATATE...Nu exista "poezie" acolo unde simturile nu sint intr-o continua comunicatie cu zona cerebrala. Sintem creatorii a propriei noastre lumi...Cineva zicea ca nu exista sentiment tragic la romani si cred ca dragostea pentru noi parcurge doar distanta dintre romanta si pat. Avem o psihologie de popor superficial...de popor care poate frige mititei pe orice GOLGOTA. Nu e nici-o alinare in minciuni. Nimic nu dureaza ; frumusete, bucurie, durere, minie...tot ce putem face e sa avem micile noastre triumfuri...pe drumul spre nicaieri. Eu gasesc imposibilul mult mai interesant si mai incitant, incercind sa-l fac posibil...gasindu-mi alinare in arta. Arta este imaginea eternitatii mele, asa cum o percep eu. Ce poate fi mai inaltator pentru spiritul uman decit sa faci arta intr-un spatiu dominat de...atit de multa fantezie ?! De unde aceasta forta? Poate din stiinta si constinta lucrului bine facut, din aspiratia spre excelenta, din vointa ferma de a atinge perfectiunea...din dorinta de a aduce armonie, frumusete si putere in sufletul celor de linga noi. Munca mea sau hobby-urile mele sint o dulce eliberare, o purificare necesara a micutelor valve hidraulice dinauntru'...imi face placere ceea ce fac, imi pare rau daca treaba asta deranjeaza pe cineva ! Spunem adesea in sens figurant ca este bine ca mintea si sufletul nostru sa aiba ferestre deschise catre orizonturi, catre lumi si niveluri superioare ale cunoasterii. Fereastra este in acest fel o cale catre descoperirea sensurilor profunde ale existentei. Uneori aceasta fereastra nu este numai o deschidere catre universul exterior, ci si o cale de patrundere in mreajmele ascunse ale personalitatii umane. Avem nevoie de aceste ferestre si in dialogul permanent pe care il avem cu universul tot ce ne inconjoara, in mod deosebit cu cei din jurul nostru. Dragostea, esenta a eternului omenesc, cintata, pusa in versuri de poeti sau exprimata in culori, iubirea a costituit intotdeuna un subiect major de exprimare artistica. Oglinda fidela a sensibilitatii omenesti, artistii au reflectat mereu asupra acestui reper , ale acestui sentiment care defineste profund personalitatea umana. Iubirea desemneaza in sens profund acea forta gravitationala care mentine agregarea societatii umane. Atit timp cit doua persoane pot simti printr-o privire , printr-o atingere sau pur si simplu printr-un gind reciproc acel flux de energie care incalzeste inimi, trezeste imaginatii , descatuseaza forte latente , se vor gasi intotdeauna oameni care sa "traduca" in forme sensibile exprimarea acestor laturi esentiale a eternului omenesc. Trasarim la frumos...acel frumos extern...acel chip...acel "portret", care indica de obicei fizionomia unei persoane, dar care la fel de corect "citite" si interpretate pot furniza date despre caracterul si temperamentul sau. E dificil sa intelegi esenta vietii unui om. Unii spun ca se masoara prin cei ramasi in urma, altii cred ca poate fi masurata prin credinta, unii spun ca prin iubire, altii...ca viata e lipsita de sens. Eu? Eu cred ca te masori prin acei care se masoara dupa tine, alaturi de tine. Raporturile cu ceilalti trebuie sa fie un cadou, sa stii sa daruiesti si sa primesti...sa stii sa fii si sa-i faci pe altii sa se simta centrul propriului tau univers. Nu vreau sa "sa ma doreasca lumea", ci mai degraba sa ma inteleaga .Nu cersesc iubire...am eu destula pentru voi gata s-o daruiesc. Dar cit de mult stiti voi sa primiti si sa apreciati acest lucru?! Aceste rinduri sint scrise in urma unor discutii cu diversi (e) despre etica si viata, subiecte de nedezbatut si plictisitoare pentru multi din voi. Constat ca unii nu-si gasesc jumatea niciodata, asteapta ani cu speranta ca la un moment dat v-a suna la telefon sau v-a ciocanii la usa...O parte din ei sint norocosi...exista minuni, ceilalti ghinionisti ramin cu un gol in inima...exista si o alta categorie care nu se multumesc sa astepte, acestia plecind ca nebunii in cautarea ei...si o gasesc "dusmanoasa si straina" (as putea aminti de vorba aceea "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg"), ma refer in mod deosebit la cei care "cersesc" fortind la maxim lucrurile in marea lor disperare de a primi ceva. Si primesc; meschin si urit fara sentiment...un joc al nervilor care pe care...multi au facut un sport din asta. Un cunoscut avea ca status "cine mai crede in zine..."Cum cine? Cei care stiu sa viseze, sa creeze lumi, universuri, povesti. Cind lumea din jur nu este ce-ar trebui sa fie ARTA e unica realitate...ea urmeaza firul povestii create...povestea care incepe cu o privire...privirea care intimpina si privirea care isi i-a ramas bun...privirea unei fete in cadrul unei ferestre...povestea ei in care nimeni n-a sadit boboci de floare, dar poate ca natura insasi sa-i fi daruit HAR, sa-i fi soptit ca in semne si culori, litere si muzica respira ascunse lumi noi, nemaivazute si intelese numai de ea. Atit de multe avem in jurul nostru dar atit de putine ne sint dorintele de a evada din cotidian spre alte lumi. Este oare descatusarea iluzorie? Oare nu exista nimic care sa ne elibereze de povara propriei identitati? Pe tarimul meu nu exista infringere sau moarte pentru cel care plin de curaj, lupta pentru ce-si doreste. De-as fi putut domnii macar 3 zile si 3 nopti peste un regat de vise...v-as arata ca ATUNCI CIND REGII SE INFRUNTA, INTREG PAMINTUL SE CUTREMURA :D

"UN GIND CALD A CAZUT DE-ADURA, SI MI-A APRINS BRUSC OBARJII SI GURA, I-AM DEZMIERDAT FRUMOS SI DUIOASA CA UN VAL DE MIREASA...UN GIND CALD MI-A SARIT IN POALA, CU TEN DE PIERSICA FINA DAR GOALA, I-AM PIPAIT TRUPUL CRUD CUM E CEATA IN ZORI DIMINEATA...M-AM LIPIT TOATA, LUNGA SI TACUTA DE-UN GIND CA TRUPUL ZBURDALNIC DE CIUTA, ZVICNIND DE FRICA, UMED DE GOANA, GIND...GIND DE CODANA..."

Ceva in mine cerseste la altarele unui templu...cind navala "barbarilor" a inundat frontierele vietii mele, au venit sa-mi ceara socoteala pentru ce am facut eu cu...fericirea. Mi-am infundat capul in perne, pentru ca nu-mi mai suport corpul...ma gindesc ca fiecare persoana pe care o cunosc, e ca un fragment al necunoscutului care mi-i se precipita in fiecare zi provocindu-mi aceeasi meditatie...si totusi in care imi pun speranta de a-mi gasi ancora, sprijinul si putina "fericire" de care am atita nevoie...Poate ca ar trebui sa ma ascund, sa ma retrag ca un bizantin...sau sa ies din intuneric si indoiala ?! Imi simt viata ca un cataclism, prezenta celorlalti, in care imi pun atitea sperante imi este zi de zi mai dureroasa si mai nelinistitoare. Daca ceilalti ma doresc, ma sperii si fug...apoi regret...daca eu doresc, mi-e teama sa nu inlatur... Asta imi este metafizica, aceasta sint eu ; prin toate trecatoare chiar si prin propriul meu suflet...nu apartin nimanui...centru abstract de senzatii impersonale, oglinda sensibila intoarsa spre varietatea lumii. Am iubit si iubesc cu aceiasi intensitate...ceea ce am iubit au fost senzatiile mele, starile de vizualitate constienta, impresile de auditie difuza. Nostalgie, nutresc nostalgie... am inteles ca esentialul din viata mea este linistea...mai bine zis nevoia de liniste. Si ce tulbura mai mult acest paradis decit aspiaratia catre "capatuiala" sau "popularitate"? Nevoia de liniste nu poate ascunde ceva rau. Nu am timp sa va enumar avantajele noii mele situatii...si-n linistea mea nu mai am ziduri, pereti, culoare, scari...Cei din jur ma privesc ca pe un om fara biografie. Confortabil lucru sa simti ca te-ai debarasat de-odata de trecutul soios, plin de zorzoane si clopotei, care dadeau alarma la fiecare miscare facindu-te sa te uiti mereu in urma. Ma simt ca si cum m-as afla intr-o casa de curind dereticata...si e al naibii de bine...sa ne mai dereticam prin biografia fiecaruia; sa mai arunci pe geam un pres, o prejudecata, o camasa, un sentiment, un ciorap rupt...o amintire...Acum in pragul acestei seri , am fata de povestile mele un sentiment de liniste si impacare. Au fost frumoase toate...ca-ntre doi oameni care-si ofera pachete dar nici unul nu poate , nu vrea...nu stie sa le desfaca...Trebuia sa-mi vindec umarul pe care multi au pus capul...si iata ca ma aflu in bataia unei varatice nopti, ca-n fata unei inundatii care a rupt digul. Ma urmareste peste tot, ma persecuta cu ispite si torturi uitate. Dar ma si obliga sa respir larg, ma-njunghie subit cu un dor de viata pe care nu mi-l banuiam.N-o sa ajungem niciodata sa intelegem importanta unei frumoase zile , a faptului de-a te aseza pe-o piatra sa respiri si sa privesti ca si cum in momentul acela tu ai fi descoperit respiratul si privitul pentru prima oara...Adevarata intoarcere la natura este intoarcerea la natura...din noi. Poate ca in noaptea siderala a haosului, fiecare suflet isi are planeta sa in noaptea dintii a ivirii sale pe lume si care isi indeplineste ursita ascunsa in criptograma stelelor cazatoare si ale tiriitului marunt al greierilor ceresti. Zadarnic sa ne infaptuim viata, caci tot ce gindim si traim e un vis de departe din gheturile abisale. In noi sufera simturile, inima, sufletul si nu facem nimic altceva decit sa cautam o stare de constienta prielnica. Fara indoiala ca intelepciunea din noi isi da seama de absurditatea si sterilitatea unei asemenea preocupari, dar omul este obsedat de nimic si ingrozit de durata lui. EU VREAU ca spiritul meu sa reziste si sa ajunga cit mai departe cu tot ce alcatuieste esenta lui ; dragoste-ura, foame-sete, caldura-frig...dar fara trup...sufletul nu exista...In sala sufletului meu, orice vibratie se propaga in fioruri...o floare inmiresmata tinuta linga nari ii da mici lesinuri cu sentimentul de a se preface in fum care mai apoi se ridica asupra propriei imagini. Si uite asa dam nastere confuzilor de trasaturi morale in care intimplarea isi joaca rolul esential. O explicatie( cred eu) ar fi...ca oamenii nu exista decit in masura in care le cunoastem dorintele, durerile, visele, preferintele si atitudinea pe tot parcursul vietii...IN MINE PINA SI GHIMPII INFLORESC IN ACEA ASTEPTARE...A UNUI GIND...GIND DE " CODANA"

poveste...intre povesti

daca vre-odata aceste rinduri vor ajunge sa fie citite de cineva, daca vor gasi vre-o apreciere sau ura, atunci sa-l lasati pe cel ce le-a scris in umbra sa...lui ii apartine totul, si lauda si ura...numai cine il v-a uri continnu, il v-a invinge...IL V-A INVINGE AICI, IN ACEST LOC.

"M-am hotarit in limita timpului disponibil sa postez ginduri, povesti frumoase care , cred eu, ar da de gindit celui ce se v-a opri o clipa asupra acestei pagini si o v-a citi. E o frumoasa parabola despre dragoste ; n-as putea spune ca este cea mai frumoasa din cite exista, sau din cite s-au scris vre-odata...este doar cea mai frumoasa dintre cele citite de mine ; o poveste scrisa de SILVER STEIN si se numeste "ARBORELE CARE DARUIESTE" si care putin "retusata si adaptata" o fac si eu cunoscuta. Se spune ca a existat odata un arbore batrin si maiestros, cu ramurile intinse spre cer ; cind inflorea fluturii de toate formele si toate culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cind facea fructe, pasari de pretutindeni veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vinjoase dornice sa aduca mingiiere printr-o singura miscare a lor in bataia vintului, si trunchiul puternic aducind sprijin celor care se adaposteau linga el. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si-a-nceput sa-l iubeasca...Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si-i le apleca pentru ca baiatul sa le poata atinge, pentru a-i mingiia florile si pentru a-i culege fructele. Se spune ca ce poate fi atins este considerat mic, ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare...Cind micutul il mingiia, batrinul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Baiatul a crescut, uneori dormea in poala copacului, alteori ii minca fructele sau purta o coroana impletita din florile sale. Copacul era atit de fericit...il aproba cu ramurile sale, cinta in bataia vintului. Baiatul a crescut si mai mult putind astfel sa se catere in copac, leganindu-se pe ramurile sale. Ori de cite ori facea asta baiatul, copacul se sintea fericit. Timpul a trecut iar baiatul a-nceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitile lui...de aceea a-nceput sa vina din ce in ce mai rar la copac. Acesta il astepta cu nerabdare strigindu-l din adincul sufletului ; "vino, vino, te astept !"...iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale, ea nu este altceva decit o continua asteptare...Cind baiatul nu venea, copacul era trist. Baiatul a crescut si mai mult , iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti..."-ce copac? de ce ar trebui sa-l vizitez?". Intr-o zi cind trecea pe-acolo prin apropiere, copacul l-a strigat ; "-vino, te astept in fiecare zi...de ce nu te mai opresti pe la mine?". Baiatul i-a raspuns ; "-ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Uimit copacul i-a zis baiatului ; "-nu vei mai veni decit daca-ti voi oferi ceva? dar iti ofer tot ce am...florile pentru a-ti aduce culoare, fructe pentru a-ti potoli setea, umbra mea pentru a te racorii...cind bate vintul dansez si cint pentru tine." Baiatul ii zise ; "-dar n-am nevoie de toate astea...am nevoie de bani, caci banii-mi dau putere." Copacul s-a gindit o clipa si i-a zis; "-i-am fructele si vinde-le, in acest fel vei avea banii de care ai nevoie." Baiatul s-a luminat imediat la fata, s-a urcat in copac si a cules toate fructele chiar si pe cele necoapte. In graba sa i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele...dar copacul era fericit ca-i putea fi de folos. Baiatul nici macar nu s-a sinchisit sa-i multumeasca copacului, si dus a fost...isi facuse rost de bani, uitase cu totul de copac...si astfel trecura anii....Copacul devenii trist in asteptarea baiatului. Dupa multi ani, baiatul care devenise adult, revenii la copac. Acesta s-a "luminat"vazindu-l, si i-a spus ; "-vino, imbratiseaza-ma". Barbatul ii spuse ; "-termina cu prostiile, faceam asemenea lucruri atunci cind eram mic si fara minte." Copacul insista "-vino, danseaza cu mine". Baiatul ii raspunse sec; "-termina cu ruga asta stupida, acum am nevoie de-o casa. poti sa-mi dai o casa?" Copacul zimbid ii zise;"-o casa? taie-mi crengile pentru a-ti construi casa mult visata." Fara sa mai stea mult pe ginduri, barbatul aduse un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas doar trunchiul...dar era fericit. Barbatul a plecat fara sa mai arunce macar o privire in urma lui...iar anii au trecut din nou. Copacul devenit acum doar un simplu trunchi, a continuat sa-l astepte, ar fi vrut sa-l strige dar nu mai avea ramuri, frunze sa poate dansa...vinturile continuau sa-l bata dar el nu mai putea sa scoata nici-un sunet. Cu un ultim efort reusi sa rosteasca o ultima chemare;"...vinooo...vinooo..."Timpul a trecut si-ntr-o buna zi, se apropie de copac un batrin, care se aseza linga el. Copacul l-a intrebat; "-ce mai pot face pentru tine? ai venit dupa foarte , foarte mult timp..." Batrinul i-a zis ;"-ce poti face pentru mine? as vrea sa ajung intr-o tara indepartata, dar pentru asta as avea nevoie de-o barca." Fericit copacul i-a zis;"-taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el si implineste-ti visul, dar te rog, ai grija de tine si intoarce-te cit mai curind...voi astepta intoarcerea ta." Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului si-a facut o barca din el si a plecat...Acum din copac n-a mai ramas decit radacina, dar el a continuat sa astepte constient fiind ca nu mai avea nimic de oferit...Odata ma plimbam prin padure incercind sa-mi gasesc linistea la umbra unui copac...am zarit un ciot si m-am aplecat asupra lui...l-am mingiat...acesta a-nceput sa geama de durere...abia deslusind soaptele lui ;"-am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors, ma tem sa nu se fi inecat sau sa se fi ratacit...poate ca nici macar nu mai este in viata, ohhhh, cit de mult mi-as fi dorit sa am vesti de la el...as muri linistit...dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul caci nu mai am nimic de oferit"...Apoi...se lasa o mare liniste...

CITITORULE, FII ATENT LA CEEA CE AI IN JUR, DE OBICEI CEEA CE VEZI NU E SI ADEVARUL SITUATIEI. EXISTA CINCI LUCRURI IN VIATA CARE NU SE POT RECUPERA; O PIATRA...DUPA CE AI ARUNCAT-O, O VORBA...DUPA CE AI SPUS-O, O SANSA...DUPA CE AI PIERDUT-O, TIMPUL...CARE A TRECUT SI O PRIETENIE PENTRU CARE NU AI LUPTAT..."

"CU OCHII, NU CU SUFLETUL VEDE OMUL, DE ACEEA-N PIATRA DALTUI-VOI DORUL..."

O conditie a fericirii posibile e somnul inteligentei, asta cred ca a descoperit-o ISUS cind si-a enuntat teza "fericiti cei saraci cu duhul". Idealul ar fi sa te nasti de-a dreptul idiot , sa nu mai fi silit sa te scoti de la priza care stabileste contactul cu lumea exterioara...Declaratiile de dragoste sint ca declaratiile la fisc, nu spui niciodata tot, intotdeauna ascunzi cite ceva...O iubire mare e mai curind un proces de auto-sugestie. Trebuie timp si mai ales complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la-nceput, sa-ti placa persoana fara care mai tirziu nu poti trai. Iubesti intii din mila, din intatorire, iubesti pentru ca stii ca asta il, sau o, v-a face fericit(a)...iti repeti ca nu este loial sa il, sau o, jignesti, sa inseli atita incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surisul, cu vocea ei sau lui , asa cum te obisnuiesti cu un .. peisaj...si treptat iti trebuie prezenta ei sau lui...toate planurile de viitor ti-i le faci in functie de nevoile si preferintele lui...sau ei. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la-nceput, patologic pe urma..."apoi ironic realizezi ca ceva nu se leaga, compromisul facut este pierdere de timp si apare dorinta de altceva...deschizi ochii mari si vezi...lumina. Sa ne amintim ca intelepciunea oamenilor este nebunie in fata lui Dumnezeu...daca lasi o fisura pe care se poate strecura un fir de apa, in scurt timp acesta v-a face sa se prabuseasca tot ce ai cladit. Nu ne asumam niciodata responsabilitatea pentru faptele noastre, nu cerem iertare si in cele din urma uitam sa fim generosi ; toti facem greseli...dar pe de alta parte daca sintem prea toleranti, devenim izolati si incapabili sa ne corectam drumul...in adincul sufletului toti sintem buni, dar asta n-are importanta si nu v-a vindeca ranile facute altora..."Ridicol imi zic, in basme printesele saruta broastele riioase si acestea se prefac in printi. In viata reala, printesele ii saruta pe printi si acestia se prefac in broaste riioase. Am sa citez din spusele cuiva "uitam uneori ce-nseamna o floare si-i rupem petalele in care se rasfringe sarutul sentimentelor...uitam uneori ce inseamna un sarut si-l daruim papusilor de portelan cu bucle aurii...uitam uneori ce inseamna iubirea , dar spunem ca iubim flori, fluturi...uitam ca sintem oameni si ne-ntrebam plini de uimire ; ce este uitarea ?" Zilnic ne chinuie materia...zilnic ne punem intrebari. Comunicarea este persuasiva...un pleonasm...orice act de comunicare este realizat cu scopul de a convinge, de a transmite informatii care sa stirneasca o anumita stare pentru receptor, si totusi...de ce este atit de important sa convingem? Se pare ca stim sa folosim cuvintele, am invatat sa le articulam inca de pe vremea cind eram mici...de ce am avea nevoie de cursuri de specialitate care sa ne invete sa comunicam?...De ce trebuie sa vorbim?...nu ne mai putem intelege din priviri...nu mai avem nevoie de o stringere de mina...si...nu mai credem intr-o imbratisare...Se pare ca nu...un dureros NU...orfani ai soartei avem totusi nevoia de a fi obiectul afectiunii cuiva. Mie mi-a fost foame de afectiune. M-am adaptat repede insa, atit de repede la aceasta foame inutila, incit uneori, nu mai stiu daca vreau cu adevarat sa maninc. Unii din noi isi sacrifica aproapele fara nici-un fel de respect sau remuscare. Nu am talente de sef, nici de discipol dar am toate calitatile de a-i influienta pe altii, de a-i ajuta, rabdarea de-ai asculta...si totusi destinul meu nu are forta de a fi decisiv in vederea unui anumit scop...are slabiciunea de a fi decisiv numai cu mine..." OARE VITREGIA VIETII NU CONSTITUIE TOCMAI PIATRA DE INCERCARE A ADEVARATELOR CARACTERE?"

"PRIETENII SINT PRECUM PEPENII...CA SA-L GASESTI PE CEL COPT, TREBUIE SA INCERCI VRE-O SUTA" (claude mermet)

M-am delectat cu un articol care mi-a atras atentia inca de la primele rinduri, ceea ce m-a facut sa-l fac si eu public la rindul meu in modul meu caracteristic "DE CE SA TAC DACA-MI VINE SA VORBESC". Ca sa cuceresti pe cineva, in zilele noastre trebuie sa deschizi toate porturile de comunicare. Pina sa iesi la prima intilnire trebuie sa "vrajesti" la greu, sa fii cit mai convingator in "interesul" romantic ca sa vezi ce hram poarta ; daca are blog, daca are flickr sau...un hi5...acum in top facebook-ul, pasul cel mai important este dat de schimbul de id-uri de mess inainte sa te tii de mina. Bagi la greu texte sclipitoare, poze cit mai sexoase, forezi comentarii care uneori nu au nici-o legatura cu nimic, iti incoltesti victima cu "apropos, ce faci diseara"...sau..."la tine sau la mine". Ma amuza naivitatea unora ( masculin si feminin, fara limita de virsta ) care sint convinsi (convinse) ca "l-au apucat pe d-zeu de picior". Apoi stai cu nasul in cit mai multe ferestre deschise si vezi cine pica. Ca sa impresionezi mai bagi un status gen "love is all around" sau un plug-in instalat sa se vada ce piesa asculti sau asculta...si daca e piesa pe care i-ai trimis-o acum doua zile...gata, obiectivul a fost atins. Multe se spun pe mess, de dragul de a conversa in spatele monitorului ca nu te vede nimeni...te poti scobi in nas, faci mistouri cu prietenii care sint de fata. Lipsa unui "face to face" real ofera multora un loc unde isi pot spune multe ( mai mult sau mai putin adevarate) lucruri greu de spus in comunicarea directa sau la telefon. E adevarat ca s-ar putea sa-ti auzi chestii care sa te faca sa-l stergi pe celalalt dn lista de mess. , ca apoi sa-l adaugi din nou pentru "a-l tine sub control". Apoi dupa un timp de plimbat in parc, in mall, in...pat...ne intoarcem cu non-salanta in fata monitorului si o luam de la capat...ca are balta peste. O sa ma intrebati...pai si ce e rau in asta? Gindit simplu si superficial...nimic...dar...se pierd valori, bun simt pentru tot in mod deosebit pentru oameni si mai rau...ne-am pierdut respectul. Se presupune ca traim intr-o tara unde femeile au devenit egale cu barbatii ( fapt neacceptat de barbati dar adevarat printre rindurile femeilor). Avem toate categoriile de indivizi si mai putin...din ce in ce cit mai putin RESPECT. Sa fii respectat insemna sa-ti formezi o imagine de bine, de bun simt, sa cistigi incredere si chiar ingaduinta celor din jurul tau la viata de zi cu zi. Dar noi...NU !...injuram, vorbim trivial crezind ca iesim in evidenta, ca ne impunem, ca sintem cei mai "tari si mari" daca o facem, ridem in continuare la bancurile cu blonde in ciuda faptului ca multi "saliveaza" dupa ele...va straduiti din rasputeri sa le intrati in gratii, neadmitind faptul ca ele sint cele care aleg, cele care fac jocul si stiu sa si-l joace. Mi-ar place sa ne schimbam atitudinea, desi nu cred ca se v-a schimba ceva...curind sau poate de loc. Exista barbati bucatari, barbati hair-stilisti, barbati creatori de moda...dar si femei manager, femei la" cirma unei banci", femei dj...si credeti-ma toti sint buni pe locul pe care il au...si totusi exista si "intreg in arta" , gasim fenomanali barbati si femei in muzica, pictura, proza, foto. Observ ca incepem sa ne "stergem", sa ne asemanam, ne copiem mult prea mult. Peste tot remarc ca totul isi pierde din varietate, interes, sclipire...se pierde ceva si nu ne pasa. Se cauta frumusetea peste tot ; in cladiri, in haine, pe chipurile oamenilor...si cind dam de acea frumusete, realizam ca nu e reala...este ceva comercial, nu organica...nu vindem povesti bune ci povesti care sa placa !!!...Ne hotarim greu si calcindu-ne pe inima punem la indoiala sinceritatea celor la care tinem... de ce? E usor "sa-i facem pe altii din cuvinte", spunem lucruri si ceilalti ne cred...apoi ne luam inapoi frumoasele cuvinte ca si cum n-au fost rostite niciodata. Indiferenta? Egoism? Jena? Oare nu ne-ar fi mai usor daca am spune lucrurilor pe nume? De ce sa ne fie jena sa ne asumam raspunderea pentru faptele noastre, de ce ne incapatinam sa nu iertam, de ce uitam sa fim generosi chiar si fata de cei care ne-au facut sa suferim. actul iertarii nu are nici-o legatura cu sentimentul de vinovatie sau cu lasitatea...sau are?! Toti facem greseli si numai impiedicindu-ne de ele, putem sa devenim ,poate , mai buni, mai intelepti...putem progresa. Nu exista formule matematice, e doar o chestiune de bun simt; trebuie sa judecam actiunile noastre si nu intentile care sint ascunse in spatele lor...asta am mai spus-o. Ati intilnit vre-odata o persoana "frumoasa interior? " O persoana "frumoasa de-antregul" este acea persoana care stabileste un model de fericire pe care incearca sa-l impuna tuturor celor pe care ii intilneste. Regula de aur e una singura peste tot "ce tie nu-ti place nu fa altuia". Ca sa incercam sa-i facem pe altii fericiti ar trebui sa evitam sa-i facem sa sufere. Asadar dati dovada de respect si de compasiune in relatiile cu aproapele vostru...deci ; JUDECATI POMUL DUPA ROADE NU DUPA RADACINI...

DACA CITITORUL V-A CONSIDERA NEDREPTE CUVINTELE DE MAI JOS , SA-SI INCHIPUIE CA LE-AM SCRIS PE CELE PE CARE LE CONSIDERA EL DREPTE . CEEA CE E DREPT V-A FI ORICUM , FARA NICI UNUL DIN NOI...DACA VETI GASI VRE-O APRECIERE SAU URA , ATUNCI SA-L LASATI PE CEL CE LE-A SCRIS IN UMBRA SA , LUI II APARTINE TOTUL ; SI DRAGOSTEA SI URA. NUMAI CINE IL V-A URI , IL V-A INVINGE... IL V-A INVINGE AICI IN ACEST LOC"

Azi m-am hotarit sa dezbat un subiect care poate fi neinteresat pt. cei incapabili sa inteleaga refuzind din start ideea de a-l lectura.

Am sa dezbat putin subiectul NUD, EROTIC...pt. ca am observat ca se fac mari confuzii cind privim unele fotografii...ma deranjeaza ca ochiul vostru ( al barbatilor in mod deosebit si de ceva timp, copilele intre 16-21 inteleg total aiurea cuvintul NUD in arta expunindu-si nurii, in spatele gestului lor ascuzind alte intentii ) coboara undeva intre picioare si nu faceti distinctia intre ARTA si PORNOGRAFIE. Totodata sint uimita de vastele fotografii unde adolescentele "se vind" si isi fac "aparitia" intr-un mod aproape trivial, incostient pe multe celebre siteuri...si va mai mirati ca sinteti tratate ca atare . Deci ; erotismul intre instinc si spirit. Atractia dintre sexe constituie una din fortele primordiale de agregare a dimensiunilor umane. Sentimentele si trairile nascute din aceasta atractie au generat intotdeauna subiecte majore pentru orice forma artistica (literatura, muzica, arte vizuale). A considera insa ca orice manifestare artistica are o conotatie sexuala pare greu de acceptat pentru omul lucid si pragmatic , chiar daca eliberarea de prejudecati si tabu-uri sint astazi la cote maxime. In lumea asta plina de contraste...traim oare intr-o epoca a pornografiei scapata din friu? "Pornografia este erotismul altora" cum spunea OSCAR WILDE. Si totusi, unde se termina erotismul si unde incepe pornografia? Chiar daca granita dintre cele doua notiuni este relativ greu percetibila, o opera de arta cu subiect erotic care descopera dincolo de partea pur carnala adevaruri si intelesuri general umane cu trimitere catre universal se inscrie in sfera erotismului de factura superioara, detasindu-se de manifestarile in care instinctul primeaza asupra spiritului. Nudul artistic, fie pictat, sculptat sau fotografic, si-a pastrat propria personalitate si modalitate de exprimare, departe de imaginile provocatoare si incitante propuse de mass-media. In arta, nudul nu trebuie sa aiba neaparat imaginea unui fotomodel si nici genul de frumusete impusa tendintei modei. Un corp trecut de prima tinerete, trasfigurat cu sensibilitate, poate devenii un subiect plastic mai frumos si mai expresiv decit corpul divelor ale unor case de moda. Caci atunci cind esti inzestrat cu acele valente artistice care il pot defini ca prototip expresiv al celor mai profunde trairi si emotii sufletesti ...NUDUL devine o adevarata oglinda a sufletului si una din cele mai sincere exprimari ale eternului omenesc. De aceea zic, incercati sa invatati sa priviti din alt unghi...nudul. celor ce stiu sa se pretuiasca si care stiu sa-si de-a valoare prin frumusetea interioara...si apoi exterioara. Rare sint femeile pe care intr-adevar le poti numi frumoase, uritenia compeseaza prin discretie, eleganta si discutii pline de nobletea celui cultivat, da dovada de atentie si senzualitate. Exista in noi un dispret, o neglijenta si o indiferenta solitara fata de nuanta, fata de stil, de mesaj...si de frumosul interior. Uitati-va in jurul vostru, la noi exista o invazie de "pomposie" si "topenie"...la noi snobismul e in floare. Pina unde putem merge? Unde este pragul in fata caruia ar trebui sa ne oprim? NU DISTRUGETI VALORIILE, NU CALCATI IN PICIOARE...ARTA si amintiti-va ca "ARTA NU REPRODUCE VIZIBILUL CI FACE VIZIBIL" (paul klee) ...si o face intr-un mod placut .

"TOTI IDOLII PE CARE I-AM ADORAT MI-AU SINGERAT CREDINTA CU RANI CE NU LE MAI VINDEC. MI-AU INNECAT TRISTETEA IN VINUL PARFUMAT SI MI-AU VINDUT LA URMA, RENUMELE...PE-UN CINTEC."

Actul iertarii nu ne obliga sa acceptam orice ; nu putem pleca fruntea la ne-sfirsit, altminteri am pierde orizontul proprilor noastre vise. Sint cuvinte care se pot rosti cu usurinta si care pot umple sau lasa uriase spatii goale. Exista un cuvint, marunt, pe care multora le vine greu sa-l rosteasca. SI totusi o facem, la nervi scotindu-ne la iveala adevaratele caractere. Cine nu spune niciodata NU se considera generos, intelegator, educat, deoarece NU-UL este reputat a fi blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate. Sint momente in care, cind zicem DA (pt. ceilalti) poate fi nu pt. sine. De aceea nu spune NU cu buzele daca inima zice DA. Niciodata nu judecati viata celorlalti pt. ca fiecare isi cunoaste propria durere si renuntare. Trebuie sa platim scump, ca sa realizam putinul pe care il avem? Trebuie sa renuntam la atitea lucruri pe care ni-i le dorim, sa intoarcem spatele atitor drumuri ce ni-i se deschid inaintea ochilor...sa ne sacrificam visele in numele unui vis mai mare? E multa, tare multa rautate si indiferenta in lume...nu exista egalitate, totu-i ierarhie. Puterea pe care o avem, e fatalitate...o avem si gata. Nu mai stiu cine sint...nici ce suflet am. Cind vorbesc de sinceritate...nu mai stiu ce sa cred, oare am devenit "o suma a celorlalti"? Simt convingeri pe care nu le nutresc. Ma las delectata de angoase pe care le resping. Necontenita scormonire inauntrul meu imi dezvaluie necontenit sovaielile sufletesti...ma simt multipla , sint ca o incapere captusita cu nenumarate oglinzi fantastice care restituie in imagini false o unica realitate anterioara care nu se reflecta in nici una si...totusi in toate...Asa cum pictorii cred in pomi si flori, eu ma simt in mai multe fiinte...simt ca inauntrul meu convietuiesc mai multe existente straine mie, ca si cum fiinta mea ar face parte din toti oamenii si partial din fiecare, ca o suma de non-euri sintetizate intr-un artificial. Fiecare vis, se intruchipeaza in alta fiinta care il poate visa. Sint scena unica pe care se perinda autori diferiti care reprezinta scene diferite...sint infinitul, precum universul...am invatat sa fiu dar (cadou), echilibrata, in delir si nebunie, am invatat sa nu caut cu minte ci cu sufletul. Sint ca o simfonie; acum ca mi-am descoperit "propria-mi voce", nu mai consider fericirea ceva inaccesibil...stiu ca ea poate venii in orice moment, in orice clipa... "Vreau sa ma pierd pe cararile gindului, sa intilnesc un colt de drum si contopindu-ma cu mine...imbratisez o umbra..."

"IUBESC DANSUL SUB APA SINGERINDA A TRECUTULUI, FRIGUL CARE NE CUPRINDE DE UMERI CA PE NISTE COVALESCENTI INTRE FERICITELE GENERATII , SPIRITUL CARE RATACESTE BEAT DE BUCURIA SENZATIILOR.”

Ce poate face inteleptul, decit sa-si doreasca putina liniste, sa nu se mai gindeasca la faptul ca traieste... e de ajuns ca traieste ...sa-si doreasca un pic de loc sub soare si la aer si cel putin iluzia ca dincolo de orizont este...pacea. Viata prejudiciaza exprimarii vietii. Daca as trai o mare iubire, n-as putea-o povestii niciodata, povestile mele sint tabu, nu le pot flutura in fata orisicui ca si cum as fi cucerit o reduta. Mi-am sculptat viata ca o statuie, din materie straina propriei mele fiinte. Vreau sa fiu o...opera de arta( la suflet, cel putin)...de aceea m-am sculptat cu calm si detasare, m-am asezat intr-o sera , colo unde sufletul meu, floare absurda, sa poata inflori ca o departata frumusete...Notez pentru memoria mea o "pereche"de versuri din Hamlet ; "imi plesneste inima, dar imi plesneste ca trebuie sa tac"...imi place sa vorbesc , imi place sa scriu...vorbele si scrisul sint pentru mine corpuri tangibile, sirene vizibile, senzualitati intruchipate, poate din cauza ca senzualitatea obisnuita nu reprezinta pentru mine nici-un fel de interes ; dorinta transformindu-se in creator de ritmuri vocale sau in auditor al ritmurilor celorlalti. Cind dau de cei asemeni mie...vibrez...ma face sa tremur ca o ramura in vint, intr-un pasiv delir al lucrurilor miscatoare. Ca toti marii indragostiti , imi place sa ma pierd, in timp ce abandonul ma face sa sufar intens...si scriu...pentru a ma detasa, pentru a lasa cuvintele sa ma rasfete...fraze fara sens, curgind in ritm morbid, intr-o fluiditate de apa luminoasa, fraze care uita de riul care undele i s-au amestecat devenind altele...astfel ideile , imaginile prea pline de expresie trec prin mine in matasoase cortegii sonore...sensibilitatea mea e o flacara in vint...Am suferit in mine cu mine, aspiratiile tuturor erelor si impreuna cu mine au colindat, pe tarmul auzit al marii, nelinistite tuturor timpurilor.Ceea ce oamenii au vrut si nu au infaptuit, ceea ce au ucis infaptuid, ceea ce suflete au fost si nimeni nu a spus...din toate acestea s-a plamadit sufletul meu sensibil cu care am colindat...OAMENII SE IUBESC MAI MULT PENTRU DEFECTELE PE CARE LE AU, DECIT PENTRU CALITATILE LOR. EU...VA IUBESC PENTRU TOT CEEA CE-MI PUTETI OFERII ; EMOTIA DE A TRAII, INTELEGEREA PENTRU CEEA CE SINT...DATI-MI PUTEREA SA FIU CE-AM FOST SI IERTATI-MA PENTRU CEEA CE-AM DEVENIT..."

"SINTEM CU TOTII SIMPLE JUCARII PE CARE TIMPUL SE AMUZA SA LE MANEVREZE SI APOI SA LE SFARME, SA LA PRESCHIMBE IN CENUSA SPULBERATA DE-A LUNGUL ETERNITATII"

Azi m-am gindit sa scriu despre emotii, bucurii, gesturi ; ale mele, ale tale, ale lor...bune-rele. Se pare ca unii din noi au "carisma", posibilitatea de a devenii lideri mai buni decit altii sau de a influienta mai usor vointa celor din jur.Inteligenta emotionala nu este triumful inimii asupra
capului , ci "locul" de intersectare a celor doua, ele combinind efectul cu, cunoasterea si emotiile cu inteligenta. Emotiile ne influienteaza mediul, ne schimba si daca mai punem si "dram" de inteligenta atunci vom avea o frumoasa conexiune intre dragoste si spiritualitate...si toate astea la un loc te vor face sa-ti cunosti proprile tale emotii, stapinirea lor, motivarea , recunoasterea si intelegerea ta fata de ceilalti...intelegerea ta, a scopurilor tale , a proprilor tale intentii. Exista bucurii nesocotite cum ar fii sa zicem mincatul prajiturilor...si bucurii meschine, cum ar fii ; sa te bucuri de insuccesul altuia...dar...mai exista si bucuriile menite sa te-nvaluie si "sa te deschida" spre lume. Cine n-a trait niciodata dragostea la prima vedere? Toti am cunoscut acest moment unic si acele transformari ; fluturi in stomac, zimbete aiurea, licaririle din ochi...au existat si exista cupluri mitice, iubiri scandaloase si toate unite pentru o cauza unica, sacrificind totul pentru...dragoste. De aici...gesturile ; gestul este o actiune care spune multe despre ceea ce si cum gindeste cineva. Gesturile pot fi edificatoare , "putem vorbii" cu miinile, cu ochii...multe putem spune prin gesturi. Ati incercat? Azi am incercat sa inchin o oda complexitatii vietii sentimentale, fortelor centripete si centrifuge care ne tin laolalta sau ne destrama...lumini si umbre din viata noastra ...a oamenilor obisnuiti...Dar luati aminte, ceea ce pare frumos vazut dintr-un alt unghi ar putea fii urit...vedem numai lumina dar nu si umbrele produse de lumina ei...Exista doua lucruri la baza intelepciunii si doua revelatii ; "sa nu te-nfrunti din toate ce se numeste mincare si sa te tii departe de tot ce viu iti pare"

"STERGE-TI SUFLETUL DE PRAF CA SA NU SE INCALEASCA PROSTII"

"EXISTENTA NOASTRA RAPORTATA LA RATIUNE, NU SE IMPARTE NICIODATA EXACT, RESTUL CARE RAMINE ESTE MINUNAT...DOAR INIMA INTELEGE...ESENTIALUL SCAPA PRIVIRII..."

Ma irita lipsa de imaginatie cu care unii din noi isi traiesc viata, si mult mai neplacut constatind atitea tabloide si clisee identice a multor altora ; zimbete false, vorbe spuse aiurea doar pentru a suci minti, gesturi fara implicari...in lumea nuantelor si a subintelesurilor, a tilcurilor...se pare ca nu mai avem eroi. Oameni care sa lupte pentru visele si dorintele lor, fara ai face pe altii sa sufere. Ce ironie...sa operezi cu platitudini ca sa recomanzi valori...Exista formule de atragere, strategii de seductie pe care eu le consider smecherii ieftine a caror unica virtute (ironic, nu?) este efectul de bumerang ; auzi atit de des cuvinte bine slefuite incit repetarea lor te face la un moment dat sa te indepartezi decit sa te apropii...si asta naste neincredere. Oare cind ne vom invata minte?...Am acordat sanse, am dat incredere, am asteptat tocmai sa nu-mi para rau ca nu am incercat, dar de ce as sta pe banca de rezerve?...de ce sa tac cind trebuie sa vorbesc?...de ce sa nu ma bat pentru ceva in care cred?...Am cunoscut trufia, minciuna, egoismul, snobismul din jurul meu si zic...gata ; m-am saturat sa-mi pun, intre mine si ceilalti, sufletul care nu-mi da voie sa privesc cu ochi limpezi lucrurile din jurul meu, si care ma face deseori sa ma ratacesc...Intr-o lume a marii trufii si oceanului de indiferenta...sa fi un gentlemen pare din ce in ce mai complicat. Fericiti cei ce au voce si spun, cei ce au urechi sa auda, cei ce au ochi sa vada.Cu cita usurinta dam drumul cuvintelor in bataia tastelor si in spatele monitorului "lucrund sub acoperire". Ce ne pasa daca cel de dincolo intelege sau nu jocul?...lista e imensa...avem de unde alege...gindurile o iau razna si uita...cuvintul spus in graba, cel cuvint gol, si citeodata dureros daca nu concorda cu nevoile celuilalt. Sa luam doi tineri si sa-i punem sa construiasca "lumea" in gesturi, culori si toate sa fie ordonate ritmic in bataia muzicii. Citi din voi pot face asta? Citi din voi pot percepe imaginea lor amplificata de muzica culorilor? Ati vazut vreodata un spectacol de muzica si efect? Daca da, si daca ati facut-o privind totul ca artificile de la revelion, atunci ati pierdut totul, ati facut-o fara continut, superficial si rece. Acolo si atunci pulseaza ritmul rosului aprins, gestul care se hraneste cu energie pentru a-si lua zborul...asa se intimpla si in spatele monitorului, in marea graba de a "agata". Am vazut si am intilnit (de multe ori) oameni care nu stiu sa rosteasca "vorbe" sau...oameni care spunind lucruri frumoase pentru incintarea auzului nu te emotioneaza ei straduindu-se din greu sa te convinga...Si cum tot ce este rostit se pierde in momentul urmator, singura forma de conservare a unor astfel de momente este memoria. Sa dam vina pe ea, ea ne readuce aminte acele cuvinte care te pun pe ginduri, care te face sa fierbi...sa-ti doresti sau sa urasti...Ati fost atenti la cum reactionam in momentul in care temerile noastre devin realitate? Drama interioara in care dorintele, tradarea si resemnarea sint mai mult decit lectii de viata , este intens traita de cei implicati. Uneori aflarea adevarului genereaza o anxietate mentala, depasind puterea psihica reala de control. Totul este raportat la lucrurile palpabile din jurul nostru, care se naruiesc din varii motive si la un moment dat. Si atunci cind naruim totul...e vina...cuvintelor rostite din vanitate, din mindria de a avea primul si ultimul cuvint, cuvinte spuse la nervi sau spre testarea celuluilalt...Invatati sa rostiti si sa spuneti...cuvinte in asa fel incit nimeni sa nu aiba de suferit, uneori spuse cum si cind trebuie...vom reusi sa cladim nu sa naruim...iertind...Incercind sa "improbotiti" nu faceti nimic altceva decit sa pareti ridicoli si stupizi...deci...fiti sinceri in primul rind cu voi...se cheama RESPECT !!!

..."LUMINA ESTE CEVA CE RAMINE LA SFIRSIT, ARUNCATA INTR-UN COLT, INSA DIN ACEEA POZITIE EA POATE TRANSFORMA ORICE INCAPERE"

Nu sint un fotograf bun, cu blazoane si medalii, ci doar o diploma atestind ca am facut un curs de foto, nu ma consider un fotograf profesionist,

dar...sint un mare consumator de imagini artistice si...mai mult sau mai putin comerciale. Imi place sa-mi spun ca sint un "vizionar artistic", rasfatata de tot ce-i jurul meu disperata de a surprinde zimbete, tineri, batrini, copii, prietenii in diferite ipostaze, cind vazind fotografiile nici ei nu se asteapta sa vada sau sa regaseasca emotii , expresii pe care fotograful o poate surprinde la un moment dat si o poate reda. Odata cu aparitia fotografiei digitale toata lumea face poze, toti am devenit "cunoscatori de arta fotografica" si mai nou ne promovam pozele in spatiul virtual...dar STAI....CE POZE?! CE POZE VEDEM...pustoaice intre 16-23 de ani...mai mult sau mai putin dezgolite in disperarea lor de a fi agatate, tipi intre 16-23 de ani lipiti cu "picatura" de barurile de fite, masini "sexi" si motoare in disperarea lor de a da pe spate aceleasi pustoaice intre 16-26...aceleasi personaje care lasa commenturi la foto. gen ; "ce sexi esti","misto poza","super","da-mi un id"...si apoi urmeaza in ordine " ce buze, ochi, sini, fund","ce artist esti "( evident commenturile astea se fac si de doamne si domnisoare pt. ca deh...EVOLUAM si nu putem fi mai prejos decit EI, DOMNII...si se cheama ARTA FOTOGRAFICA . V-ati pus vre'odata intrebarea ; ce este de fapt fotografiia si ce inseamna sa fii fotograf? se poate studia asta? se poate fura? Dincolo de cunostintele tehnice, valoarea fotografiei e data de viziune si talent....dar si fotografia te invata ; sa fii atent la detalii, sa cunosti oamenii, sa-i simti. Interesul meu pt. foto s-a manifestat destul de tirziu, dar mi-am "facut cu ochiul" de ceva timp in urma, pt. mine e un mod de comunicare . Cred ca pt . cei interesati (si nu ma refer la cei care o fac din pierdere de timp sau din amuzament), e important sa-si stabileasca directia stilistica, sa vada si sa defineasca ce ar avea de spus fata de ce vede in jur. Mie personal imi plac portretele, nudurile alb-negru...si de ce nu...cliseele de "foto-club", copertile de albume, figurile misterioase, moda devianta din afara oricarei tendinte. Imi place ceea ce se observa mai putin de altii si cel mai mult imi place sa-mi fotografiez prietenii...printr-un simplu click...sa-i redescopar :) . Raportul satisfactie-frustrare cred ca e partea care imi convine pt. ca totul, dar totul depinde de mine, de ceea ce fac si cum fac. Metoda cea mai simpla de a preintimpina frustarea este sa te dedici propriilor tale proiecte, asta-i marele avantaj de a functiona...degeaba unii din noi se lauda cu scule de ultima generatie daca nu stiu ce sa faca cu ele (si nu ma refer in a stii a le folosii ci...CUM, si in ce scop)...ma dor ochii cind vad poze "HI5" , si bunul meu simt nu le poate comenta pt. ca sint facute de vre-un profii, in schimb eu sint trimisa la perete pt .ca-mi lipsesc blazoanele. Ati uitat sa creati, sa visati mai rau...sa inventati...Trebuie sa avem intelepciunea de a mentine lucrurile deasupra liniei de plutire. E ca si cum ai venii pe planeta asta cu o cutie de creioane colorate in mina...nu conteaza numarul lor, ci ce faci cu ele, culorile care vrei sa le realizezi. Nu-ti faci griji cu coloratul intre linii...eu zic sa depasesti liniile...coloreaza dincolo de pagina, nu le inchide ca-ntr-o cutie. Sintem ca si oceanul...in miscare...nu sintem legati de pamint, putem zbura, putem spera...nu acceptam ideea de a fi ingraditi. deci....VISATI, OAMENI BUNI, EXPRIMATI-VA prin muzica, dans, pictura, scris...si da FOTO. Da-ti oamenilor mai mult decit se asteapta s-o faceti...dar faceti-o intr-un mod placut...vizual .

ARTA E SINGURUL MOD DE A RECUPERA UNIVERSUL DIN ACEA MARE"DESTRAMARE"...

"URECHEA TE MINTE SI OCHIUL TE INSALA, CE-UN SECOL NE ZICE CEILALTI O DEZIC...NATURA ARE OROARE DE VID...SINTEM DOAR OAMENI...GESTURI...MOMENTE...BUCATI DE TIMP...EMOTII "

Poate ce scriu acum e o nebunie fara sens. Scriu despre "povesti" frumoase sau mai putin frumoase. Realitatea povestilor se termina cind le dam drumul sau avem curajul sa renuntam la ele din varii motive. Ne simtim nesiguri si atunci ne creem un loc al nostru confortabil...pe care il pictam, ii dam culoare. Putem comunica prin pictura asa cum o putem face si prin scris. Va place pictura? Dar sa cititi? Pentru mine pictura, desenul, muzica, scrisul e cel mai important lucru din lume...imi limpezeste mintea... Citi din voi mai credeti in asa ceva?...Povesti...povesti despre poeti care se prabusesc cind sint parasiti, mame care se agata de copiii care vor sa plece de acasa, femei sau barbati care se pierd in umbra carierelor, artisti deja trecuti sau trecute de prima tinerete si care intra in viata altora mai tineri spunindu-si ca iubirea nu are virsta...ce au toti in comun?...FAPTUL CA IUBESC PINA LA UITAREA DE SINE...Maretia vine din pierderi, nici-un om nu poate fi puternic decit daca a cunoscut ce inseamna a pierde. Zeii rid cind te inalti mai sus decit ei si strivesc tot ce-ai construit dintr-o toana. Gloria care ti-i se da iti este luata inapoi...sint incercari pe care v-a trebui sa invatam sa le trecem...sintem niste sclavi in fata lor. De unde atita nevoie de comunicare? Ma tem deci, ca am ajuns sa ne bucuram de toate fleacurile pe care decenta noastra nu le valideaza. Mai mult, le sanctioneaza, le dispretuieste. Sa nu fim ipocriti, recunoasteti ca tuturora va este bine cind sintem- sinteti, vorbiti de bine?!... cind vi-i se da atentie mai mult decit am merit-o. De ce tinjim dupa toate astea? Cine de cine se foloseste? Doar pentru ca multi din noi am devenit super selecivi, doar daca simti ca esti dat la o parte dintr-un grup de oameni, ei tratindu-te ca pe un out-sider, asta nu inseamna ca esti asa. Lucrul cel mai important si care conteaza cel mai mult e ce crezi tu despre tine insuti. Daca vrei ceva sau sa fii cineva atunci singurul care sta in calea ta, esti chiar tu !!! Omul bijbiie prin intermediu propriiei sale vieti; transparente si opace, prin zone de iluzie si deziluzie. Tot el e supus unei grele incercari de a regasi dragostea pierduta...unii chiar se straduiesc sa o aduca inapoi. Avem de-a face cu dorinte si fantezii. Manipulare sau magie? Nu pot sta indiferenta la durerea lor, remarc usor slabiciunea umana sau taria de caracter a unora...demasc minciuna si prostia...dincolo de masti si personaje , sintem oameni cu propiile emotii si ginduri. Eu...ii iubesc pe toti, este o dragoste sincera fara de care n-as putea trai fiecare din noi purtind o raspundere mai mica sau mai mare...succesul depinde strict de proportia dintre adevar si minciuna pe care le acceptam in jurul nostru. Gusturile noastre pot fii diferite, acceptindu-ne efortul de a ne accepta unii pe ceilalti asa cum sintem. Traim intr-o lume superficiala, mi-as fi dorit sa fecem lucrurile mai temeinic...se pare ca timpurile acelea au apus de mult...Mi-ar place sa cred ca mai sint de cei care gindesc ca mine, o vorba spune ca "cine alearga de placere nu oboseste"...SA IMBATRINESTI E OBLIGATORIU, SA TE MATURIZEZI E OPTIONAL..Oamenii judeca lucrurile doar dupa placerea momentului, asta nu e in concordanta cu caracterul cunoasterii umane. Tot ce ne inconjoara e umplut cu o adinca placere inconstienta si cu o puternica auto-constiinta. Confucius zicea ; "daca cineva nu poate intelege viata, cum ar putea intelege moartea?" Multi suferim dar nu din pregatire si ordine ci mai degraba din stupiditate si adaptare (referinta fac la acele compromisuri pe care le faci din varii motive, ca apoi sa le regreti ca le-ai facut). Te intrebi daca ceva ce arata frumos pe-afara poate fii asa si-nauntru?!...Intreaba-te daca ceva "ce arata viu pe dinafara, e viu sau mort..." Sintem prinsi intr-un labirint, nu sintem atenti pentru ca nu vrem sa vedem, nu spunem nimic chiar daca stim adevarul, nu vrem sa ascultam chiar daca ni-i se spune, si in final...clacam..."DOAR PENTRU CA UN CATIR POATE PLECA INTR-O CALATORIE, ASTA NU INSEAMNA CA SE V-A INTOARCE CA UN ARMASAR...Ceea ce s-ar numi cautarea adevaratelor chipuri, este pina la urma un drum diferit pentru fiecare dintre noi.."

prima pagina 17 iunie 2010

"NU MI-AM FACUT VRE-ODATA DIN RUGI, SIRAG DE PERLE CA SA-MI ASCUND NOIANUL PACATELOR IN ELE. NU STIU DACA EXISTA O MILA SAU DREPTATE SI TOTUSI NU MI-E TEAMA...CURATA- AM FOST IN TOATE"

Ne face placere sa scrim. Scrisul e cel mai solitar fel de viata pe lumea asta...si totusi viata de scriitor este o viata, mizerabila. Daca ar fi sa se dea un razboi intre bune si rau, cu siguranta ar invinge minciuna. E plina lumea de eroi, e plina lumea de martiri, dar la ce rost. Omenirea nu poate fi salvata de nici-o metafora...nici macar de-a mea. Tu, omule de rind, te-am chemat sa-ti spun un gind despre demnitatea mea si-a ta. De noi depinde totul...Scriu ca sa ma desolidarizez de lumea in care traiesc, scriu pentru cei care nu m-au inteles pentru ca nu m-au iubit, sau nu m-au iubit ca nu m-au inteles, scriu ca sa-mi pot pune la adapost comorile copilariei, nostalgiile, sunetul marii, sa le inchid in "copertile"acestei pagini ca in valvele unei scoici...scriu ca nu pot sa tac...si ...am sa mai scriu..."

"INTR-O ZI TOTUL V-A FI BINE - iata speranta noastra, TOTUL ESTE BINE DE-ACUM - iata iluzia care ne inseala"