miercuri, 28 iulie 2010

poveste...intre povesti

daca vre-odata aceste rinduri vor ajunge sa fie citite de cineva, daca vor gasi vre-o apreciere sau ura, atunci sa-l lasati pe cel ce le-a scris in umbra sa...lui ii apartine totul, si lauda si ura...numai cine il v-a uri continnu, il v-a invinge...IL V-A INVINGE AICI, IN ACEST LOC.



"M-am hotarit in limita timpului disponibil sa postez ginduri, povesti frumoase care , cred eu, ar da de gindit celui ce se v-a opri o clipa asupra acestei pagini si o v-a citi. E o frumoasa parabola despre dragoste ; n-as putea spune ca este cea mai frumoasa din cite exista, sau din cite s-au scris vre-odata...este doar cea mai frumoasa dintre cele citite de mine ; o poveste scrisa de SILVER STEIN si se numeste "ARBORELE CARE DARUIESTE" si care putin "retusata si adaptata" o fac si eu cunoscuta. Se spune ca a existat odata un arbore batrin si maiestros, cu ramurile intinse spre cer ; cind inflorea fluturii de toate formele si toate culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cind facea fructe, pasari de pretutindeni veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vinjoase dornice sa aduca mingiiere printr-o singura miscare a lor in bataia vintului, si trunchiul puternic aducind sprijin celor care se adaposteau linga el. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si-a-nceput sa-l iubeasca...Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si-i le apleca pentru ca baiatul sa le poata atinge, pentru a-i mingiia florile si pentru a-i culege fructele. Se spune ca ce poate fi atins este considerat mic, ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare...Cind micutul il mingiia, batrinul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Baiatul a crescut, uneori dormea in poala copacului, alteori ii minca fructele sau purta o coroana impletita din florile sale. Copacul era atit de fericit...il aproba cu ramurile sale, cinta in bataia vintului. Baiatul a crescut si mai mult putind astfel sa se catere in copac, leganindu-se pe ramurile sale. Ori de cite ori facea asta baiatul, copacul se sintea fericit. Timpul a trecut iar baiatul a-nceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitile lui...de aceea a-nceput sa vina din ce in ce mai rar la copac. Acesta il astepta cu nerabdare strigindu-l din adincul sufletului ; "vino, vino, te astept !"...iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale, ea nu este altceva decit o continua asteptare...Cind baiatul nu venea, copacul era trist. Baiatul a crescut si mai mult , iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti..."-ce copac? de ce ar trebui sa-l vizitez?". Intr-o zi cind trecea pe-acolo prin apropiere, copacul l-a strigat ; "-vino, te astept in fiecare zi...de ce nu te mai opresti pe la mine?". Baiatul i-a raspuns ; "-ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Uimit copacul i-a zis baiatului ; "-nu vei mai veni decit daca-ti voi oferi ceva? dar iti ofer tot ce am...florile pentru a-ti aduce culoare, fructe pentru a-ti potoli setea, umbra mea pentru a te racorii...cind bate vintul dansez si cint pentru tine." Baiatul ii zise ; "-dar n-am nevoie de toate astea...am nevoie de bani, caci banii-mi dau putere." Copacul s-a gindit o clipa si i-a zis; "-i-am fructele si vinde-le, in acest fel vei avea banii de care ai nevoie." Baiatul s-a luminat imediat la fata, s-a urcat in copac si a cules toate fructele chiar si pe cele necoapte. In graba sa i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele...dar copacul era fericit ca-i putea fi de folos. Baiatul nici macar nu s-a sinchisit sa-i multumeasca copacului, si dus a fost...isi facuse rost de bani, uitase cu totul de copac...si astfel trecura anii....Copacul devenii trist in asteptarea baiatului. Dupa multi ani, baiatul care devenise adult, revenii la copac. Acesta s-a "luminat"vazindu-l, si i-a spus ; "-vino, imbratiseaza-ma". Barbatul ii spuse ; "-termina cu prostiile, faceam asemenea lucruri atunci cind eram mic si fara minte." Copacul insista "-vino, danseaza cu mine". Baiatul ii raspunse sec; "-termina cu ruga asta stupida, acum am nevoie de-o casa. poti sa-mi dai o casa?" Copacul zimbid ii zise;"-o casa? taie-mi crengile pentru a-ti construi casa mult visata." Fara sa mai stea mult pe ginduri, barbatul aduse un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas doar trunchiul...dar era fericit. Barbatul a plecat fara sa mai arunce macar o privire in urma lui...iar anii au trecut din nou. Copacul devenit acum doar un simplu trunchi, a continuat sa-l astepte, ar fi vrut sa-l strige dar nu mai avea ramuri, frunze sa poate dansa...vinturile continuau sa-l bata dar el nu mai putea sa scoata nici-un sunet. Cu un ultim efort reusi sa rosteasca o ultima chemare;"...vinooo...vinooo..."Timpul a trecut si-ntr-o buna zi, se apropie de copac un batrin, care se aseza linga el. Copacul l-a intrebat; "-ce mai pot face pentru tine? ai venit dupa foarte , foarte mult timp..." Batrinul i-a zis ;"-ce poti face pentru mine? as vrea sa ajung intr-o tara indepartata, dar pentru asta as avea nevoie de-o barca." Fericit copacul i-a zis;"-taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el si implineste-ti visul, dar te rog, ai grija de tine si intoarce-te cit mai curind...voi astepta intoarcerea ta." Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului si-a facut o barca din el si a plecat...Acum din copac n-a mai ramas decit radacina, dar el a continuat sa astepte constient fiind ca nu mai avea nimic de oferit...Odata ma plimbam prin padure incercind sa-mi gasesc linistea la umbra unui copac...am zarit un ciot si m-am aplecat asupra lui...l-am mingiat...acesta a-nceput sa geama de durere...abia deslusind soaptele lui ;"-am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors, ma tem sa nu se fi inecat sau sa se fi ratacit...poate ca nici macar nu mai este in viata, ohhhh, cit de mult mi-as fi dorit sa am vesti de la el...as muri linistit...dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul caci nu mai am nimic de oferit"...Apoi...se lasa o mare liniste...


CITITORULE, FII ATENT LA CEEA CE AI IN JUR, DE OBICEI CEEA CE VEZI NU E SI ADEVARUL SITUATIEI. EXISTA CINCI LUCRURI IN VIATA CARE NU SE POT RECUPERA; O PIATRA...DUPA CE AI ARUNCAT-O, O VORBA...DUPA CE AI SPUS-O, O SANSA...DUPA CE AI PIERDUT-O, TIMPUL...CARE A TRECUT SI O PRIETENIE PENTRU CARE NU AI LUPTAT..."

Un comentariu:

  1. frumoasă parabolă.chiar dă de gândit,că trebuie să apreciem ceea ce avem,dar şi să stim sa mulţumim. :)

    RăspundețiȘtergere