"TOTI IDOLII PE CARE I-AM ADORAT MI-AU SINGERAT CREDINTA CU RANI CE NU LE MAI VINDEC. MI-AU INNECAT TRISTETEA IN VINUL PARFUMAT SI MI-AU VINDUT LA URMA, RENUMELE...PE-UN CINTEC."

Actul iertarii nu ne obliga sa acceptam orice ; nu putem pleca fruntea la ne-sfirsit, altminteri am pierde orizontul proprilor noastre vise. Sint cuvinte care se pot rosti cu usurinta si care pot umple sau lasa uriase spatii goale. Exista un cuvint, marunt, pe care multora le vine greu sa-l rosteasca. SI totusi o facem, la nervi scotindu-ne la iveala adevaratele caractere. Cine nu spune niciodata NU se considera generos, intelegator, educat, deoarece NU-UL este reputat a fi blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate. Sint momente in care, cind zicem DA (pt. ceilalti) poate fi nu pt. sine. De aceea nu spune NU cu buzele daca inima zice DA. Niciodata nu judecati viata celorlalti pt. ca fiecare isi cunoaste propria durere si renuntare. Trebuie sa platim scump, ca sa realizam putinul pe care il avem? Trebuie sa renuntam la atitea lucruri pe care ni-i le dorim, sa intoarcem spatele atitor drumuri ce ni-i se deschid inaintea ochilor...sa ne sacrificam visele in numele unui vis mai mare? E multa, tare multa rautate si indiferenta in lume...nu exista egalitate, totu-i ierarhie. Puterea pe care o avem, e fatalitate...o avem si gata. Nu mai stiu cine sint...nici ce suflet am. Cind vorbesc de sinceritate...nu mai stiu ce sa cred, oare am devenit "o suma a celorlalti"? Simt convingeri pe care nu le nutresc. Ma las delectata de angoase pe care le resping. Necontenita scormonire inauntrul meu imi dezvaluie necontenit sovaielile sufletesti...ma simt multipla , sint ca o incapere captusita cu nenumarate oglinzi fantastice care restituie in imagini false o unica realitate anterioara care nu se reflecta in nici una si...totusi in toate...Asa cum pictorii cred in pomi si flori, eu ma simt in mai multe fiinte...simt ca inauntrul meu convietuiesc mai multe existente straine mie, ca si cum fiinta mea ar face parte din toti oamenii si partial din fiecare, ca o suma de non-euri sintetizate intr-un artificial. Fiecare vis, se intruchipeaza in alta fiinta care il poate visa. Sint scena unica pe care se perinda autori diferiti care reprezinta scene diferite...sint infinitul, precum universul...am invatat sa fiu dar (cadou), echilibrata, in delir si nebunie, am invatat sa nu caut cu minte ci cu sufletul. Sint ca o simfonie; acum ca mi-am descoperit "propria-mi voce", nu mai consider fericirea ceva inaccesibil...stiu ca ea poate venii in orice moment, in orice clipa... "Vreau sa ma pierd pe cararile gindului, sa intilnesc un colt de drum si contopindu-ma cu mine...imbratisez o umbra..."

"IUBESC DANSUL SUB APA SINGERINDA A TRECUTULUI, FRIGUL CARE NE CUPRINDE DE UMERI CA PE NISTE COVALESCENTI INTRE FERICITELE GENERATII , SPIRITUL CARE RATACESTE BEAT DE BUCURIA SENZATIILOR.”

Ce poate face inteleptul, decit sa-si doreasca putina liniste, sa nu se mai gindeasca la faptul ca traieste... e de ajuns ca traieste ...sa-si doreasca un pic de loc sub soare si la aer si cel putin iluzia ca dincolo de orizont este...pacea. Viata prejudiciaza exprimarii vietii. Daca as trai o mare iubire, n-as putea-o povestii niciodata, povestile mele sint tabu, nu le pot flutura in fata orisicui ca si cum as fi cucerit o reduta. Mi-am sculptat viata ca o statuie, din materie straina propriei mele fiinte. Vreau sa fiu o...opera de arta( la suflet, cel putin)...de aceea m-am sculptat cu calm si detasare, m-am asezat intr-o sera , colo unde sufletul meu, floare absurda, sa poata inflori ca o departata frumusete...Notez pentru memoria mea o "pereche"de versuri din Hamlet ; "imi plesneste inima, dar imi plesneste ca trebuie sa tac"...imi place sa vorbesc , imi place sa scriu...vorbele si scrisul sint pentru mine corpuri tangibile, sirene vizibile, senzualitati intruchipate, poate din cauza ca senzualitatea obisnuita nu reprezinta pentru mine nici-un fel de interes ; dorinta transformindu-se in creator de ritmuri vocale sau in auditor al ritmurilor celorlalti. Cind dau de cei asemeni mie...vibrez...ma face sa tremur ca o ramura in vint, intr-un pasiv delir al lucrurilor miscatoare. Ca toti marii indragostiti , imi place sa ma pierd, in timp ce abandonul ma face sa sufar intens...si scriu...pentru a ma detasa, pentru a lasa cuvintele sa ma rasfete...fraze fara sens, curgind in ritm morbid, intr-o fluiditate de apa luminoasa, fraze care uita de riul care undele i s-au amestecat devenind altele...astfel ideile , imaginile prea pline de expresie trec prin mine in matasoase cortegii sonore...sensibilitatea mea e o flacara in vint...Am suferit in mine cu mine, aspiratiile tuturor erelor si impreuna cu mine au colindat, pe tarmul auzit al marii, nelinistite tuturor timpurilor.Ceea ce oamenii au vrut si nu au infaptuit, ceea ce au ucis infaptuid, ceea ce suflete au fost si nimeni nu a spus...din toate acestea s-a plamadit sufletul meu sensibil cu care am colindat...OAMENII SE IUBESC MAI MULT PENTRU DEFECTELE PE CARE LE AU, DECIT PENTRU CALITATILE LOR. EU...VA IUBESC PENTRU TOT CEEA CE-MI PUTETI OFERII ; EMOTIA DE A TRAII, INTELEGEREA PENTRU CEEA CE SINT...DATI-MI PUTEREA SA FIU CE-AM FOST SI IERTATI-MA PENTRU CEEA CE-AM DEVENIT..."

"SINTEM CU TOTII SIMPLE JUCARII PE CARE TIMPUL SE AMUZA SA LE MANEVREZE SI APOI SA LE SFARME, SA LA PRESCHIMBE IN CENUSA SPULBERATA DE-A LUNGUL ETERNITATII"

Azi m-am gindit sa scriu despre emotii, bucurii, gesturi ; ale mele, ale tale, ale lor...bune-rele. Se pare ca unii din noi au "carisma", posibilitatea de a devenii lideri mai buni decit altii sau de a influienta mai usor vointa celor din jur.Inteligenta emotionala nu este triumful inimii asupra
capului , ci "locul" de intersectare a celor doua, ele combinind efectul cu, cunoasterea si emotiile cu inteligenta. Emotiile ne influienteaza mediul, ne schimba si daca mai punem si "dram" de inteligenta atunci vom avea o frumoasa conexiune intre dragoste si spiritualitate...si toate astea la un loc te vor face sa-ti cunosti proprile tale emotii, stapinirea lor, motivarea , recunoasterea si intelegerea ta fata de ceilalti...intelegerea ta, a scopurilor tale , a proprilor tale intentii. Exista bucurii nesocotite cum ar fii sa zicem mincatul prajiturilor...si bucurii meschine, cum ar fii ; sa te bucuri de insuccesul altuia...dar...mai exista si bucuriile menite sa te-nvaluie si "sa te deschida" spre lume. Cine n-a trait niciodata dragostea la prima vedere? Toti am cunoscut acest moment unic si acele transformari ; fluturi in stomac, zimbete aiurea, licaririle din ochi...au existat si exista cupluri mitice, iubiri scandaloase si toate unite pentru o cauza unica, sacrificind totul pentru...dragoste. De aici...gesturile ; gestul este o actiune care spune multe despre ceea ce si cum gindeste cineva. Gesturile pot fi edificatoare , "putem vorbii" cu miinile, cu ochii...multe putem spune prin gesturi. Ati incercat? Azi am incercat sa inchin o oda complexitatii vietii sentimentale, fortelor centripete si centrifuge care ne tin laolalta sau ne destrama...lumini si umbre din viata noastra ...a oamenilor obisnuiti...Dar luati aminte, ceea ce pare frumos vazut dintr-un alt unghi ar putea fii urit...vedem numai lumina dar nu si umbrele produse de lumina ei...Exista doua lucruri la baza intelepciunii si doua revelatii ; "sa nu te-nfrunti din toate ce se numeste mincare si sa te tii departe de tot ce viu iti pare"

"STERGE-TI SUFLETUL DE PRAF CA SA NU SE INCALEASCA PROSTII"

"EXISTENTA NOASTRA RAPORTATA LA RATIUNE, NU SE IMPARTE NICIODATA EXACT, RESTUL CARE RAMINE ESTE MINUNAT...DOAR INIMA INTELEGE...ESENTIALUL SCAPA PRIVIRII..."

Ma irita lipsa de imaginatie cu care unii din noi isi traiesc viata, si mult mai neplacut constatind atitea tabloide si clisee identice a multor altora ; zimbete false, vorbe spuse aiurea doar pentru a suci minti, gesturi fara implicari...in lumea nuantelor si a subintelesurilor, a tilcurilor...se pare ca nu mai avem eroi. Oameni care sa lupte pentru visele si dorintele lor, fara ai face pe altii sa sufere. Ce ironie...sa operezi cu platitudini ca sa recomanzi valori...Exista formule de atragere, strategii de seductie pe care eu le consider smecherii ieftine a caror unica virtute (ironic, nu?) este efectul de bumerang ; auzi atit de des cuvinte bine slefuite incit repetarea lor te face la un moment dat sa te indepartezi decit sa te apropii...si asta naste neincredere. Oare cind ne vom invata minte?...Am acordat sanse, am dat incredere, am asteptat tocmai sa nu-mi para rau ca nu am incercat, dar de ce as sta pe banca de rezerve?...de ce sa tac cind trebuie sa vorbesc?...de ce sa nu ma bat pentru ceva in care cred?...Am cunoscut trufia, minciuna, egoismul, snobismul din jurul meu si zic...gata ; m-am saturat sa-mi pun, intre mine si ceilalti, sufletul care nu-mi da voie sa privesc cu ochi limpezi lucrurile din jurul meu, si care ma face deseori sa ma ratacesc...Intr-o lume a marii trufii si oceanului de indiferenta...sa fi un gentlemen pare din ce in ce mai complicat. Fericiti cei ce au voce si spun, cei ce au urechi sa auda, cei ce au ochi sa vada.Cu cita usurinta dam drumul cuvintelor in bataia tastelor si in spatele monitorului "lucrund sub acoperire". Ce ne pasa daca cel de dincolo intelege sau nu jocul?...lista e imensa...avem de unde alege...gindurile o iau razna si uita...cuvintul spus in graba, cel cuvint gol, si citeodata dureros daca nu concorda cu nevoile celuilalt. Sa luam doi tineri si sa-i punem sa construiasca "lumea" in gesturi, culori si toate sa fie ordonate ritmic in bataia muzicii. Citi din voi pot face asta? Citi din voi pot percepe imaginea lor amplificata de muzica culorilor? Ati vazut vreodata un spectacol de muzica si efect? Daca da, si daca ati facut-o privind totul ca artificile de la revelion, atunci ati pierdut totul, ati facut-o fara continut, superficial si rece. Acolo si atunci pulseaza ritmul rosului aprins, gestul care se hraneste cu energie pentru a-si lua zborul...asa se intimpla si in spatele monitorului, in marea graba de a "agata". Am vazut si am intilnit (de multe ori) oameni care nu stiu sa rosteasca "vorbe" sau...oameni care spunind lucruri frumoase pentru incintarea auzului nu te emotioneaza ei straduindu-se din greu sa te convinga...Si cum tot ce este rostit se pierde in momentul urmator, singura forma de conservare a unor astfel de momente este memoria. Sa dam vina pe ea, ea ne readuce aminte acele cuvinte care te pun pe ginduri, care te face sa fierbi...sa-ti doresti sau sa urasti...Ati fost atenti la cum reactionam in momentul in care temerile noastre devin realitate? Drama interioara in care dorintele, tradarea si resemnarea sint mai mult decit lectii de viata , este intens traita de cei implicati. Uneori aflarea adevarului genereaza o anxietate mentala, depasind puterea psihica reala de control. Totul este raportat la lucrurile palpabile din jurul nostru, care se naruiesc din varii motive si la un moment dat. Si atunci cind naruim totul...e vina...cuvintelor rostite din vanitate, din mindria de a avea primul si ultimul cuvint, cuvinte spuse la nervi sau spre testarea celuluilalt...Invatati sa rostiti si sa spuneti...cuvinte in asa fel incit nimeni sa nu aiba de suferit, uneori spuse cum si cind trebuie...vom reusi sa cladim nu sa naruim...iertind...Incercind sa "improbotiti" nu faceti nimic altceva decit sa pareti ridicoli si stupizi...deci...fiti sinceri in primul rind cu voi...se cheama RESPECT !!!

..."LUMINA ESTE CEVA CE RAMINE LA SFIRSIT, ARUNCATA INTR-UN COLT, INSA DIN ACEEA POZITIE EA POATE TRANSFORMA ORICE INCAPERE"

Nu sint un fotograf bun, cu blazoane si medalii, ci doar o diploma atestind ca am facut un curs de foto, nu ma consider un fotograf profesionist,

dar...sint un mare consumator de imagini artistice si...mai mult sau mai putin comerciale. Imi place sa-mi spun ca sint un "vizionar artistic", rasfatata de tot ce-i jurul meu disperata de a surprinde zimbete, tineri, batrini, copii, prietenii in diferite ipostaze, cind vazind fotografiile nici ei nu se asteapta sa vada sau sa regaseasca emotii , expresii pe care fotograful o poate surprinde la un moment dat si o poate reda. Odata cu aparitia fotografiei digitale toata lumea face poze, toti am devenit "cunoscatori de arta fotografica" si mai nou ne promovam pozele in spatiul virtual...dar STAI....CE POZE?! CE POZE VEDEM...pustoaice intre 16-23 de ani...mai mult sau mai putin dezgolite in disperarea lor de a fi agatate, tipi intre 16-23 de ani lipiti cu "picatura" de barurile de fite, masini "sexi" si motoare in disperarea lor de a da pe spate aceleasi pustoaice intre 16-26...aceleasi personaje care lasa commenturi la foto. gen ; "ce sexi esti","misto poza","super","da-mi un id"...si apoi urmeaza in ordine " ce buze, ochi, sini, fund","ce artist esti "( evident commenturile astea se fac si de doamne si domnisoare pt. ca deh...EVOLUAM si nu putem fi mai prejos decit EI, DOMNII...si se cheama ARTA FOTOGRAFICA . V-ati pus vre'odata intrebarea ; ce este de fapt fotografiia si ce inseamna sa fii fotograf? se poate studia asta? se poate fura? Dincolo de cunostintele tehnice, valoarea fotografiei e data de viziune si talent....dar si fotografia te invata ; sa fii atent la detalii, sa cunosti oamenii, sa-i simti. Interesul meu pt. foto s-a manifestat destul de tirziu, dar mi-am "facut cu ochiul" de ceva timp in urma, pt. mine e un mod de comunicare . Cred ca pt . cei interesati (si nu ma refer la cei care o fac din pierdere de timp sau din amuzament), e important sa-si stabileasca directia stilistica, sa vada si sa defineasca ce ar avea de spus fata de ce vede in jur. Mie personal imi plac portretele, nudurile alb-negru...si de ce nu...cliseele de "foto-club", copertile de albume, figurile misterioase, moda devianta din afara oricarei tendinte. Imi place ceea ce se observa mai putin de altii si cel mai mult imi place sa-mi fotografiez prietenii...printr-un simplu click...sa-i redescopar :) . Raportul satisfactie-frustrare cred ca e partea care imi convine pt. ca totul, dar totul depinde de mine, de ceea ce fac si cum fac. Metoda cea mai simpla de a preintimpina frustarea este sa te dedici propriilor tale proiecte, asta-i marele avantaj de a functiona...degeaba unii din noi se lauda cu scule de ultima generatie daca nu stiu ce sa faca cu ele (si nu ma refer in a stii a le folosii ci...CUM, si in ce scop)...ma dor ochii cind vad poze "HI5" , si bunul meu simt nu le poate comenta pt. ca sint facute de vre-un profii, in schimb eu sint trimisa la perete pt .ca-mi lipsesc blazoanele. Ati uitat sa creati, sa visati mai rau...sa inventati...Trebuie sa avem intelepciunea de a mentine lucrurile deasupra liniei de plutire. E ca si cum ai venii pe planeta asta cu o cutie de creioane colorate in mina...nu conteaza numarul lor, ci ce faci cu ele, culorile care vrei sa le realizezi. Nu-ti faci griji cu coloratul intre linii...eu zic sa depasesti liniile...coloreaza dincolo de pagina, nu le inchide ca-ntr-o cutie. Sintem ca si oceanul...in miscare...nu sintem legati de pamint, putem zbura, putem spera...nu acceptam ideea de a fi ingraditi. deci....VISATI, OAMENI BUNI, EXPRIMATI-VA prin muzica, dans, pictura, scris...si da FOTO. Da-ti oamenilor mai mult decit se asteapta s-o faceti...dar faceti-o intr-un mod placut...vizual .

ARTA E SINGURUL MOD DE A RECUPERA UNIVERSUL DIN ACEA MARE"DESTRAMARE"...

"URECHEA TE MINTE SI OCHIUL TE INSALA, CE-UN SECOL NE ZICE CEILALTI O DEZIC...NATURA ARE OROARE DE VID...SINTEM DOAR OAMENI...GESTURI...MOMENTE...BUCATI DE TIMP...EMOTII "

Poate ce scriu acum e o nebunie fara sens. Scriu despre "povesti" frumoase sau mai putin frumoase. Realitatea povestilor se termina cind le dam drumul sau avem curajul sa renuntam la ele din varii motive. Ne simtim nesiguri si atunci ne creem un loc al nostru confortabil...pe care il pictam, ii dam culoare. Putem comunica prin pictura asa cum o putem face si prin scris. Va place pictura? Dar sa cititi? Pentru mine pictura, desenul, muzica, scrisul e cel mai important lucru din lume...imi limpezeste mintea... Citi din voi mai credeti in asa ceva?...Povesti...povesti despre poeti care se prabusesc cind sint parasiti, mame care se agata de copiii care vor sa plece de acasa, femei sau barbati care se pierd in umbra carierelor, artisti deja trecuti sau trecute de prima tinerete si care intra in viata altora mai tineri spunindu-si ca iubirea nu are virsta...ce au toti in comun?...FAPTUL CA IUBESC PINA LA UITAREA DE SINE...Maretia vine din pierderi, nici-un om nu poate fi puternic decit daca a cunoscut ce inseamna a pierde. Zeii rid cind te inalti mai sus decit ei si strivesc tot ce-ai construit dintr-o toana. Gloria care ti-i se da iti este luata inapoi...sint incercari pe care v-a trebui sa invatam sa le trecem...sintem niste sclavi in fata lor. De unde atita nevoie de comunicare? Ma tem deci, ca am ajuns sa ne bucuram de toate fleacurile pe care decenta noastra nu le valideaza. Mai mult, le sanctioneaza, le dispretuieste. Sa nu fim ipocriti, recunoasteti ca tuturora va este bine cind sintem- sinteti, vorbiti de bine?!... cind vi-i se da atentie mai mult decit am merit-o. De ce tinjim dupa toate astea? Cine de cine se foloseste? Doar pentru ca multi din noi am devenit super selecivi, doar daca simti ca esti dat la o parte dintr-un grup de oameni, ei tratindu-te ca pe un out-sider, asta nu inseamna ca esti asa. Lucrul cel mai important si care conteaza cel mai mult e ce crezi tu despre tine insuti. Daca vrei ceva sau sa fii cineva atunci singurul care sta in calea ta, esti chiar tu !!! Omul bijbiie prin intermediu propriiei sale vieti; transparente si opace, prin zone de iluzie si deziluzie. Tot el e supus unei grele incercari de a regasi dragostea pierduta...unii chiar se straduiesc sa o aduca inapoi. Avem de-a face cu dorinte si fantezii. Manipulare sau magie? Nu pot sta indiferenta la durerea lor, remarc usor slabiciunea umana sau taria de caracter a unora...demasc minciuna si prostia...dincolo de masti si personaje , sintem oameni cu propiile emotii si ginduri. Eu...ii iubesc pe toti, este o dragoste sincera fara de care n-as putea trai fiecare din noi purtind o raspundere mai mica sau mai mare...succesul depinde strict de proportia dintre adevar si minciuna pe care le acceptam in jurul nostru. Gusturile noastre pot fii diferite, acceptindu-ne efortul de a ne accepta unii pe ceilalti asa cum sintem. Traim intr-o lume superficiala, mi-as fi dorit sa fecem lucrurile mai temeinic...se pare ca timpurile acelea au apus de mult...Mi-ar place sa cred ca mai sint de cei care gindesc ca mine, o vorba spune ca "cine alearga de placere nu oboseste"...SA IMBATRINESTI E OBLIGATORIU, SA TE MATURIZEZI E OPTIONAL..Oamenii judeca lucrurile doar dupa placerea momentului, asta nu e in concordanta cu caracterul cunoasterii umane. Tot ce ne inconjoara e umplut cu o adinca placere inconstienta si cu o puternica auto-constiinta. Confucius zicea ; "daca cineva nu poate intelege viata, cum ar putea intelege moartea?" Multi suferim dar nu din pregatire si ordine ci mai degraba din stupiditate si adaptare (referinta fac la acele compromisuri pe care le faci din varii motive, ca apoi sa le regreti ca le-ai facut). Te intrebi daca ceva ce arata frumos pe-afara poate fii asa si-nauntru?!...Intreaba-te daca ceva "ce arata viu pe dinafara, e viu sau mort..." Sintem prinsi intr-un labirint, nu sintem atenti pentru ca nu vrem sa vedem, nu spunem nimic chiar daca stim adevarul, nu vrem sa ascultam chiar daca ni-i se spune, si in final...clacam..."DOAR PENTRU CA UN CATIR POATE PLECA INTR-O CALATORIE, ASTA NU INSEAMNA CA SE V-A INTOARCE CA UN ARMASAR...Ceea ce s-ar numi cautarea adevaratelor chipuri, este pina la urma un drum diferit pentru fiecare dintre noi.."

prima pagina 17 iunie 2010

"NU MI-AM FACUT VRE-ODATA DIN RUGI, SIRAG DE PERLE CA SA-MI ASCUND NOIANUL PACATELOR IN ELE. NU STIU DACA EXISTA O MILA SAU DREPTATE SI TOTUSI NU MI-E TEAMA...CURATA- AM FOST IN TOATE"

Ne face placere sa scrim. Scrisul e cel mai solitar fel de viata pe lumea asta...si totusi viata de scriitor este o viata, mizerabila. Daca ar fi sa se dea un razboi intre bune si rau, cu siguranta ar invinge minciuna. E plina lumea de eroi, e plina lumea de martiri, dar la ce rost. Omenirea nu poate fi salvata de nici-o metafora...nici macar de-a mea. Tu, omule de rind, te-am chemat sa-ti spun un gind despre demnitatea mea si-a ta. De noi depinde totul...Scriu ca sa ma desolidarizez de lumea in care traiesc, scriu pentru cei care nu m-au inteles pentru ca nu m-au iubit, sau nu m-au iubit ca nu m-au inteles, scriu ca sa-mi pot pune la adapost comorile copilariei, nostalgiile, sunetul marii, sa le inchid in "copertile"acestei pagini ca in valvele unei scoici...scriu ca nu pot sa tac...si ...am sa mai scriu..."

"INTR-O ZI TOTUL V-A FI BINE - iata speranta noastra, TOTUL ESTE BINE DE-ACUM - iata iluzia care ne inseala"