poveste...intre povesti

daca vre-odata aceste rinduri vor ajunge sa fie citite de cineva, daca vor gasi vre-o apreciere sau ura, atunci sa-l lasati pe cel ce le-a scris in umbra sa...lui ii apartine totul, si lauda si ura...numai cine il v-a uri continnu, il v-a invinge...IL V-A INVINGE AICI, IN ACEST LOC.

"M-am hotarit in limita timpului disponibil sa postez ginduri, povesti frumoase care , cred eu, ar da de gindit celui ce se v-a opri o clipa asupra acestei pagini si o v-a citi. E o frumoasa parabola despre dragoste ; n-as putea spune ca este cea mai frumoasa din cite exista, sau din cite s-au scris vre-odata...este doar cea mai frumoasa dintre cele citite de mine ; o poveste scrisa de SILVER STEIN si se numeste "ARBORELE CARE DARUIESTE" si care putin "retusata si adaptata" o fac si eu cunoscuta. Se spune ca a existat odata un arbore batrin si maiestros, cu ramurile intinse spre cer ; cind inflorea fluturii de toate formele si toate culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cind facea fructe, pasari de pretutindeni veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vinjoase dornice sa aduca mingiiere printr-o singura miscare a lor in bataia vintului, si trunchiul puternic aducind sprijin celor care se adaposteau linga el. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si-a-nceput sa-l iubeasca...Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si-i le apleca pentru ca baiatul sa le poata atinge, pentru a-i mingiia florile si pentru a-i culege fructele. Se spune ca ce poate fi atins este considerat mic, ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare...Cind micutul il mingiia, batrinul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Baiatul a crescut, uneori dormea in poala copacului, alteori ii minca fructele sau purta o coroana impletita din florile sale. Copacul era atit de fericit...il aproba cu ramurile sale, cinta in bataia vintului. Baiatul a crescut si mai mult putind astfel sa se catere in copac, leganindu-se pe ramurile sale. Ori de cite ori facea asta baiatul, copacul se sintea fericit. Timpul a trecut iar baiatul a-nceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitile lui...de aceea a-nceput sa vina din ce in ce mai rar la copac. Acesta il astepta cu nerabdare strigindu-l din adincul sufletului ; "vino, vino, te astept !"...iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale, ea nu este altceva decit o continua asteptare...Cind baiatul nu venea, copacul era trist. Baiatul a crescut si mai mult , iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti..."-ce copac? de ce ar trebui sa-l vizitez?". Intr-o zi cind trecea pe-acolo prin apropiere, copacul l-a strigat ; "-vino, te astept in fiecare zi...de ce nu te mai opresti pe la mine?". Baiatul i-a raspuns ; "-ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Uimit copacul i-a zis baiatului ; "-nu vei mai veni decit daca-ti voi oferi ceva? dar iti ofer tot ce am...florile pentru a-ti aduce culoare, fructe pentru a-ti potoli setea, umbra mea pentru a te racorii...cind bate vintul dansez si cint pentru tine." Baiatul ii zise ; "-dar n-am nevoie de toate astea...am nevoie de bani, caci banii-mi dau putere." Copacul s-a gindit o clipa si i-a zis; "-i-am fructele si vinde-le, in acest fel vei avea banii de care ai nevoie." Baiatul s-a luminat imediat la fata, s-a urcat in copac si a cules toate fructele chiar si pe cele necoapte. In graba sa i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele...dar copacul era fericit ca-i putea fi de folos. Baiatul nici macar nu s-a sinchisit sa-i multumeasca copacului, si dus a fost...isi facuse rost de bani, uitase cu totul de copac...si astfel trecura anii....Copacul devenii trist in asteptarea baiatului. Dupa multi ani, baiatul care devenise adult, revenii la copac. Acesta s-a "luminat"vazindu-l, si i-a spus ; "-vino, imbratiseaza-ma". Barbatul ii spuse ; "-termina cu prostiile, faceam asemenea lucruri atunci cind eram mic si fara minte." Copacul insista "-vino, danseaza cu mine". Baiatul ii raspunse sec; "-termina cu ruga asta stupida, acum am nevoie de-o casa. poti sa-mi dai o casa?" Copacul zimbid ii zise;"-o casa? taie-mi crengile pentru a-ti construi casa mult visata." Fara sa mai stea mult pe ginduri, barbatul aduse un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas doar trunchiul...dar era fericit. Barbatul a plecat fara sa mai arunce macar o privire in urma lui...iar anii au trecut din nou. Copacul devenit acum doar un simplu trunchi, a continuat sa-l astepte, ar fi vrut sa-l strige dar nu mai avea ramuri, frunze sa poate dansa...vinturile continuau sa-l bata dar el nu mai putea sa scoata nici-un sunet. Cu un ultim efort reusi sa rosteasca o ultima chemare;"...vinooo...vinooo..."Timpul a trecut si-ntr-o buna zi, se apropie de copac un batrin, care se aseza linga el. Copacul l-a intrebat; "-ce mai pot face pentru tine? ai venit dupa foarte , foarte mult timp..." Batrinul i-a zis ;"-ce poti face pentru mine? as vrea sa ajung intr-o tara indepartata, dar pentru asta as avea nevoie de-o barca." Fericit copacul i-a zis;"-taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el si implineste-ti visul, dar te rog, ai grija de tine si intoarce-te cit mai curind...voi astepta intoarcerea ta." Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului si-a facut o barca din el si a plecat...Acum din copac n-a mai ramas decit radacina, dar el a continuat sa astepte constient fiind ca nu mai avea nimic de oferit...Odata ma plimbam prin padure incercind sa-mi gasesc linistea la umbra unui copac...am zarit un ciot si m-am aplecat asupra lui...l-am mingiat...acesta a-nceput sa geama de durere...abia deslusind soaptele lui ;"-am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors, ma tem sa nu se fi inecat sau sa se fi ratacit...poate ca nici macar nu mai este in viata, ohhhh, cit de mult mi-as fi dorit sa am vesti de la el...as muri linistit...dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul caci nu mai am nimic de oferit"...Apoi...se lasa o mare liniste...

CITITORULE, FII ATENT LA CEEA CE AI IN JUR, DE OBICEI CEEA CE VEZI NU E SI ADEVARUL SITUATIEI. EXISTA CINCI LUCRURI IN VIATA CARE NU SE POT RECUPERA; O PIATRA...DUPA CE AI ARUNCAT-O, O VORBA...DUPA CE AI SPUS-O, O SANSA...DUPA CE AI PIERDUT-O, TIMPUL...CARE A TRECUT SI O PRIETENIE PENTRU CARE NU AI LUPTAT..."

"CU OCHII, NU CU SUFLETUL VEDE OMUL, DE ACEEA-N PIATRA DALTUI-VOI DORUL..."

O conditie a fericirii posibile e somnul inteligentei, asta cred ca a descoperit-o ISUS cind si-a enuntat teza "fericiti cei saraci cu duhul". Idealul ar fi sa te nasti de-a dreptul idiot , sa nu mai fi silit sa te scoti de la priza care stabileste contactul cu lumea exterioara...Declaratiile de dragoste sint ca declaratiile la fisc, nu spui niciodata tot, intotdeauna ascunzi cite ceva...O iubire mare e mai curind un proces de auto-sugestie. Trebuie timp si mai ales complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la-nceput, sa-ti placa persoana fara care mai tirziu nu poti trai. Iubesti intii din mila, din intatorire, iubesti pentru ca stii ca asta il, sau o, v-a face fericit(a)...iti repeti ca nu este loial sa il, sau o, jignesti, sa inseli atita incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surisul, cu vocea ei sau lui , asa cum te obisnuiesti cu un .. peisaj...si treptat iti trebuie prezenta ei sau lui...toate planurile de viitor ti-i le faci in functie de nevoile si preferintele lui...sau ei. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la-nceput, patologic pe urma..."apoi ironic realizezi ca ceva nu se leaga, compromisul facut este pierdere de timp si apare dorinta de altceva...deschizi ochii mari si vezi...lumina. Sa ne amintim ca intelepciunea oamenilor este nebunie in fata lui Dumnezeu...daca lasi o fisura pe care se poate strecura un fir de apa, in scurt timp acesta v-a face sa se prabuseasca tot ce ai cladit. Nu ne asumam niciodata responsabilitatea pentru faptele noastre, nu cerem iertare si in cele din urma uitam sa fim generosi ; toti facem greseli...dar pe de alta parte daca sintem prea toleranti, devenim izolati si incapabili sa ne corectam drumul...in adincul sufletului toti sintem buni, dar asta n-are importanta si nu v-a vindeca ranile facute altora..."Ridicol imi zic, in basme printesele saruta broastele riioase si acestea se prefac in printi. In viata reala, printesele ii saruta pe printi si acestia se prefac in broaste riioase. Am sa citez din spusele cuiva "uitam uneori ce-nseamna o floare si-i rupem petalele in care se rasfringe sarutul sentimentelor...uitam uneori ce inseamna un sarut si-l daruim papusilor de portelan cu bucle aurii...uitam uneori ce inseamna iubirea , dar spunem ca iubim flori, fluturi...uitam ca sintem oameni si ne-ntrebam plini de uimire ; ce este uitarea ?" Zilnic ne chinuie materia...zilnic ne punem intrebari. Comunicarea este persuasiva...un pleonasm...orice act de comunicare este realizat cu scopul de a convinge, de a transmite informatii care sa stirneasca o anumita stare pentru receptor, si totusi...de ce este atit de important sa convingem? Se pare ca stim sa folosim cuvintele, am invatat sa le articulam inca de pe vremea cind eram mici...de ce am avea nevoie de cursuri de specialitate care sa ne invete sa comunicam?...De ce trebuie sa vorbim?...nu ne mai putem intelege din priviri...nu mai avem nevoie de o stringere de mina...si...nu mai credem intr-o imbratisare...Se pare ca nu...un dureros NU...orfani ai soartei avem totusi nevoia de a fi obiectul afectiunii cuiva. Mie mi-a fost foame de afectiune. M-am adaptat repede insa, atit de repede la aceasta foame inutila, incit uneori, nu mai stiu daca vreau cu adevarat sa maninc. Unii din noi isi sacrifica aproapele fara nici-un fel de respect sau remuscare. Nu am talente de sef, nici de discipol dar am toate calitatile de a-i influienta pe altii, de a-i ajuta, rabdarea de-ai asculta...si totusi destinul meu nu are forta de a fi decisiv in vederea unui anumit scop...are slabiciunea de a fi decisiv numai cu mine..." OARE VITREGIA VIETII NU CONSTITUIE TOCMAI PIATRA DE INCERCARE A ADEVARATELOR CARACTERE?"

"PRIETENII SINT PRECUM PEPENII...CA SA-L GASESTI PE CEL COPT, TREBUIE SA INCERCI VRE-O SUTA" (claude mermet)

M-am delectat cu un articol care mi-a atras atentia inca de la primele rinduri, ceea ce m-a facut sa-l fac si eu public la rindul meu in modul meu caracteristic "DE CE SA TAC DACA-MI VINE SA VORBESC". Ca sa cuceresti pe cineva, in zilele noastre trebuie sa deschizi toate porturile de comunicare. Pina sa iesi la prima intilnire trebuie sa "vrajesti" la greu, sa fii cit mai convingator in "interesul" romantic ca sa vezi ce hram poarta ; daca are blog, daca are flickr sau...un hi5...acum in top facebook-ul, pasul cel mai important este dat de schimbul de id-uri de mess inainte sa te tii de mina. Bagi la greu texte sclipitoare, poze cit mai sexoase, forezi comentarii care uneori nu au nici-o legatura cu nimic, iti incoltesti victima cu "apropos, ce faci diseara"...sau..."la tine sau la mine". Ma amuza naivitatea unora ( masculin si feminin, fara limita de virsta ) care sint convinsi (convinse) ca "l-au apucat pe d-zeu de picior". Apoi stai cu nasul in cit mai multe ferestre deschise si vezi cine pica. Ca sa impresionezi mai bagi un status gen "love is all around" sau un plug-in instalat sa se vada ce piesa asculti sau asculta...si daca e piesa pe care i-ai trimis-o acum doua zile...gata, obiectivul a fost atins. Multe se spun pe mess, de dragul de a conversa in spatele monitorului ca nu te vede nimeni...te poti scobi in nas, faci mistouri cu prietenii care sint de fata. Lipsa unui "face to face" real ofera multora un loc unde isi pot spune multe ( mai mult sau mai putin adevarate) lucruri greu de spus in comunicarea directa sau la telefon. E adevarat ca s-ar putea sa-ti auzi chestii care sa te faca sa-l stergi pe celalalt dn lista de mess. , ca apoi sa-l adaugi din nou pentru "a-l tine sub control". Apoi dupa un timp de plimbat in parc, in mall, in...pat...ne intoarcem cu non-salanta in fata monitorului si o luam de la capat...ca are balta peste. O sa ma intrebati...pai si ce e rau in asta? Gindit simplu si superficial...nimic...dar...se pierd valori, bun simt pentru tot in mod deosebit pentru oameni si mai rau...ne-am pierdut respectul. Se presupune ca traim intr-o tara unde femeile au devenit egale cu barbatii ( fapt neacceptat de barbati dar adevarat printre rindurile femeilor). Avem toate categoriile de indivizi si mai putin...din ce in ce cit mai putin RESPECT. Sa fii respectat insemna sa-ti formezi o imagine de bine, de bun simt, sa cistigi incredere si chiar ingaduinta celor din jurul tau la viata de zi cu zi. Dar noi...NU !...injuram, vorbim trivial crezind ca iesim in evidenta, ca ne impunem, ca sintem cei mai "tari si mari" daca o facem, ridem in continuare la bancurile cu blonde in ciuda faptului ca multi "saliveaza" dupa ele...va straduiti din rasputeri sa le intrati in gratii, neadmitind faptul ca ele sint cele care aleg, cele care fac jocul si stiu sa si-l joace. Mi-ar place sa ne schimbam atitudinea, desi nu cred ca se v-a schimba ceva...curind sau poate de loc. Exista barbati bucatari, barbati hair-stilisti, barbati creatori de moda...dar si femei manager, femei la" cirma unei banci", femei dj...si credeti-ma toti sint buni pe locul pe care il au...si totusi exista si "intreg in arta" , gasim fenomanali barbati si femei in muzica, pictura, proza, foto. Observ ca incepem sa ne "stergem", sa ne asemanam, ne copiem mult prea mult. Peste tot remarc ca totul isi pierde din varietate, interes, sclipire...se pierde ceva si nu ne pasa. Se cauta frumusetea peste tot ; in cladiri, in haine, pe chipurile oamenilor...si cind dam de acea frumusete, realizam ca nu e reala...este ceva comercial, nu organica...nu vindem povesti bune ci povesti care sa placa !!!...Ne hotarim greu si calcindu-ne pe inima punem la indoiala sinceritatea celor la care tinem... de ce? E usor "sa-i facem pe altii din cuvinte", spunem lucruri si ceilalti ne cred...apoi ne luam inapoi frumoasele cuvinte ca si cum n-au fost rostite niciodata. Indiferenta? Egoism? Jena? Oare nu ne-ar fi mai usor daca am spune lucrurilor pe nume? De ce sa ne fie jena sa ne asumam raspunderea pentru faptele noastre, de ce ne incapatinam sa nu iertam, de ce uitam sa fim generosi chiar si fata de cei care ne-au facut sa suferim. actul iertarii nu are nici-o legatura cu sentimentul de vinovatie sau cu lasitatea...sau are?! Toti facem greseli si numai impiedicindu-ne de ele, putem sa devenim ,poate , mai buni, mai intelepti...putem progresa. Nu exista formule matematice, e doar o chestiune de bun simt; trebuie sa judecam actiunile noastre si nu intentile care sint ascunse in spatele lor...asta am mai spus-o. Ati intilnit vre-odata o persoana "frumoasa interior? " O persoana "frumoasa de-antregul" este acea persoana care stabileste un model de fericire pe care incearca sa-l impuna tuturor celor pe care ii intilneste. Regula de aur e una singura peste tot "ce tie nu-ti place nu fa altuia". Ca sa incercam sa-i facem pe altii fericiti ar trebui sa evitam sa-i facem sa sufere. Asadar dati dovada de respect si de compasiune in relatiile cu aproapele vostru...deci ; JUDECATI POMUL DUPA ROADE NU DUPA RADACINI...

DACA CITITORUL V-A CONSIDERA NEDREPTE CUVINTELE DE MAI JOS , SA-SI INCHIPUIE CA LE-AM SCRIS PE CELE PE CARE LE CONSIDERA EL DREPTE . CEEA CE E DREPT V-A FI ORICUM , FARA NICI UNUL DIN NOI...DACA VETI GASI VRE-O APRECIERE SAU URA , ATUNCI SA-L LASATI PE CEL CE LE-A SCRIS IN UMBRA SA , LUI II APARTINE TOTUL ; SI DRAGOSTEA SI URA. NUMAI CINE IL V-A URI , IL V-A INVINGE... IL V-A INVINGE AICI IN ACEST LOC"

Azi m-am hotarit sa dezbat un subiect care poate fi neinteresat pt. cei incapabili sa inteleaga refuzind din start ideea de a-l lectura.

Am sa dezbat putin subiectul NUD, EROTIC...pt. ca am observat ca se fac mari confuzii cind privim unele fotografii...ma deranjeaza ca ochiul vostru ( al barbatilor in mod deosebit si de ceva timp, copilele intre 16-21 inteleg total aiurea cuvintul NUD in arta expunindu-si nurii, in spatele gestului lor ascuzind alte intentii ) coboara undeva intre picioare si nu faceti distinctia intre ARTA si PORNOGRAFIE. Totodata sint uimita de vastele fotografii unde adolescentele "se vind" si isi fac "aparitia" intr-un mod aproape trivial, incostient pe multe celebre siteuri...si va mai mirati ca sinteti tratate ca atare . Deci ; erotismul intre instinc si spirit. Atractia dintre sexe constituie una din fortele primordiale de agregare a dimensiunilor umane. Sentimentele si trairile nascute din aceasta atractie au generat intotdeauna subiecte majore pentru orice forma artistica (literatura, muzica, arte vizuale). A considera insa ca orice manifestare artistica are o conotatie sexuala pare greu de acceptat pentru omul lucid si pragmatic , chiar daca eliberarea de prejudecati si tabu-uri sint astazi la cote maxime. In lumea asta plina de contraste...traim oare intr-o epoca a pornografiei scapata din friu? "Pornografia este erotismul altora" cum spunea OSCAR WILDE. Si totusi, unde se termina erotismul si unde incepe pornografia? Chiar daca granita dintre cele doua notiuni este relativ greu percetibila, o opera de arta cu subiect erotic care descopera dincolo de partea pur carnala adevaruri si intelesuri general umane cu trimitere catre universal se inscrie in sfera erotismului de factura superioara, detasindu-se de manifestarile in care instinctul primeaza asupra spiritului. Nudul artistic, fie pictat, sculptat sau fotografic, si-a pastrat propria personalitate si modalitate de exprimare, departe de imaginile provocatoare si incitante propuse de mass-media. In arta, nudul nu trebuie sa aiba neaparat imaginea unui fotomodel si nici genul de frumusete impusa tendintei modei. Un corp trecut de prima tinerete, trasfigurat cu sensibilitate, poate devenii un subiect plastic mai frumos si mai expresiv decit corpul divelor ale unor case de moda. Caci atunci cind esti inzestrat cu acele valente artistice care il pot defini ca prototip expresiv al celor mai profunde trairi si emotii sufletesti ...NUDUL devine o adevarata oglinda a sufletului si una din cele mai sincere exprimari ale eternului omenesc. De aceea zic, incercati sa invatati sa priviti din alt unghi...nudul. celor ce stiu sa se pretuiasca si care stiu sa-si de-a valoare prin frumusetea interioara...si apoi exterioara. Rare sint femeile pe care intr-adevar le poti numi frumoase, uritenia compeseaza prin discretie, eleganta si discutii pline de nobletea celui cultivat, da dovada de atentie si senzualitate. Exista in noi un dispret, o neglijenta si o indiferenta solitara fata de nuanta, fata de stil, de mesaj...si de frumosul interior. Uitati-va in jurul vostru, la noi exista o invazie de "pomposie" si "topenie"...la noi snobismul e in floare. Pina unde putem merge? Unde este pragul in fata caruia ar trebui sa ne oprim? NU DISTRUGETI VALORIILE, NU CALCATI IN PICIOARE...ARTA si amintiti-va ca "ARTA NU REPRODUCE VIZIBILUL CI FACE VIZIBIL" (paul klee) ...si o face intr-un mod placut .