"NUMAI SUFLETELE VULGARE BADJOCORESC DRAGOSTELE DE ODINIOARA, OAMENII CU BUN SIMT SADESC FLORI PE MORMINTE "

"NUMAI SUFLETELE VULGARE BADJOCORESC DRAGOSTELE DE ODINIOARA, OAMENII CU BUN SIMT SADESC FLORI PE MORMINTE " (octavian goga)

De ce scriu ? Daca scriu e bine...sau rau ?! Dar ce s-ar intimpla daca nu am scrie ?! A scrie, e ca...drogul care ma scirbeste...dar il iau, este ca viciul pe care il dispretuiesc dar in care imi face placere sa ma pierd. Scriu pentru a-mi da senzatia unei "rebele", unei aspiratii incercind sa fac ceva si neavind putinta de a tacea . De ce sa tac, cind imi vine sa vorbesc ? Exista otravuri necesare facute din ingrediente ale sufletului, ierburi culese din ruinele visurilor, maci negri gasiti linga morminte ,frunze lungi ale unor arbori obsceni isi clatina ramurile pe marginea unui abis unde mi-am lasat sufletul...scriu ca sa ma pot pierde, in lumea mea, observind ca nu pot salva lumea cu-o metafora strigind in piata publica...scriu. Scriu ca sa ma desolidarirez de lumea in care traiesc, scriu pentru cei ce nu m-au inteles pentru ca nu m-au iubit sau nu m-au iubit ca nu m-au inteles, scriu ca sa-mi pot pune la adapost trairile, emotiile, lacrimi, sa-mi distrug frustrarile, sa string tot ceea ce simt si sa le inchid in copertiile acestei pagini ca in valvele unei scoici. Scriu pentru ca povestea mea a fost una...distrusa de ce zicea Goga...scriu ca "te-am iubit pentru ca am vrut sa te pedepsesc si n-am stiut cum...iubindu-te !!!...am zis gata ; "nu mai vreau aceiasi lupta cu destinul, e ultimul. Ti-ai jucat rolul intr-o lume cinstita dar...ti-a fost frica...fior...ochii ma dor si sint umezi...iar te pierzi ca ti-am aflat scopul ,eu imi gasesc locul intr-o lume obisnuita fara umbre .De ce sa cersesc mila, palate regesti, stele de pe cer cind distrugi in nestire...ai iubit?! NU...daca am iubit...aici raspunde TU .Am fost unul din pionii tai pe care i-ai purtat in intunecatele vai ale zeilor rai. Te-as face inger, dar ar trebui sa-ti tai aripi , aripi de foc...si fac loc caci pot lupta... iar o poveste...mai este, si vor mai fii povesti caci vreau cheia, gindul si ideea care sa ma scape caci mai am putere...tu, nimic a-mi cere...in ochii tai am fost prea jos...a avut un rost ?!...in ochii mei nu mai sint deloc, nu mai am carne nici os, iar daca nu sint astea nici...inima nu am, sint un amalgam...negru...dar am sufletul integru. Ziceai ca intelegi, de fapt de gindeai cum sa nu pierzi...si nu ai pierdut, dar nici victorie nu e...si n-am sa te urasc, dar nu te mai cunosc ...sa stingem lumina, cum te-ai obisnuit si...uita ca-m iubit".

O altfel de "scrisoare de adio"...e doar povestea mea si-o inchei asa...

"Fie ca lacrimile sa-mi curga atit de mult incit sa pot uita tot, locuri, cuvintele rostite, vise ce-mi apartineau, calcindu-le-n picioare ca nu erau ale tale...intr-o poveste strabati lumea pentru a prinde vise, eu...am incercat sa prind radacini"

si..tineti minte..."nu rideti de visele cuiva, pentru ca cei ce nu au vise, nu au nimic"

FACEBOOK...loc de distrugere in masa a bunului simt si a tot ce inseamna valoare umana

"OMULUI I S-A DAT LIMBA CU CARE SA POATA VORBII SI CUVINTELE CU CARE SA-SI ASCUNDA CUVINTELE" ( proverb unguresc )

Inca din copilarie descoperim ca parintii, mai tirziu, prietenii, colegii pot fi manipulati daca apelam la mici minciuni care tin de comportamnetul sau atitudinea noastra. Invatam foarte repede sa apelam la minciuna. Mai tirziu intelegem ca MINTIND, este si devine un comportament social asta permitindu-ne sa avem o relatie buna cu toata lumea (atita timp cit putem tine ascunsa o minciuna), prin minciuna obtinind cu usurinta posturi profesionale, sau...sa-ti cuceresti mai usor iubitul sau iubita (de cele mai multe ori ale altora). Minciuna apare dintr-o mare varietate de motive, unele cu intentie constienta altele nu. A MINTI, inseamna a insela, a amagi, a trada...calcind in picioare bunul simt, respectul si cei "7 ani de-acasa". Limbajul minciunii este de cele mai multe ori complex si creaza confuzii, in functie de natura subiectului. Se incepe de la banala "vai draga cit de bine arati " pina la "te iubesc", "nu am nicic de-a face cu...", "nu este adevarat ce zice cutare..." toate minciunile au un scop bine definit pentru atingerea lui aplelindu-se la inventii de natura psihologica. Sa analizam A MINTII ; a face afirmatii care denatureaza in mod intentionat adevarul, a induce in eroare pe cineva, a insela. Definitia MINCIUNII ; inselaciune, viclesug, scornitura, nascocire. De ce am ajuns sa vorbesc despre asta ?! (cititnd din dex-uri si lucrari dedicate a cestui subiect)...Nu sint genul de persoana care-si lungeste la disperare liste de prieteni virtuali pe celebrul site de socializare FACEBOOK, ma repet, NU CANTITATEA LISTEI MELE PRIMEAZA , CI CALITATEA EI...NU FOLOSESC ACEST FACEBOOK PENTRU A AGATA, SAU A MA LASA AGATA, mai rau...NU AGAT SI NU MI-AM PERMIS VRE-ODATA SA "MA DAU" LA PRIETENII PRIETENELOR MELE (cunoscuti si ne) DIN LISTA MEA SAU A ALTORA. Ar trebui sa respectati viata fiecaruia cu tot ce implica asta...DAR...am constatat, cu durere, ca lucrurile nu stau asa, este o MODA, o competitie in a face acest lucru mai ales la d-soarele intre 18- 25 ani (ele dind vina pe barbati :D). Marea majoritatea a acestor "d-soare" si doamne (chiar !) constat ca sint studente la psihologie, sau fac nu stiu ce terapie, unele din ele "scriu" la nu stiu ce reviste, dar in paginile acestor profiluri nu veti gasii niciodata asa ceva , pe principiul ca "da bine la profil" sau " iti i-a ochii". Dudui fara scrupule, bun simt, care ele personal nu se inteleg cu "ele" dind dovada de comportamente diforme vis a vis de aspectele umane. Daca ele nu se inteleg pe ele, cum naiba sa aiba respect pentru viata altora in care intra cu bocancii murdari, mudarind tot ce altii au cladit prin...sfaturi si analiza psihologica invatate din nu stiu ce carti...Viata nu se citeste din carte, modul de a-si trai cineva viata nu este dupa un tipar anume, nu poate fi analizata numai dintr-un punct de vedere a unui singur om...ca si cum ai pune-o sub lupa. Partea prosta este ca, cei multi, sensibili, "mai slabi de inger", mai frustrati...cred. Oameni buni...daca aveti nevoie de un umar pe care sa puneti capul , o vorba buna spusa la timpul ei, o mina intinsa care sa va poata ridica...credeti-ma...o veti gasi in jurul vostru la PRIETENII PE CARE II AVETI, SURORI, FRATI, SI INTELEPTII BATRINI, nu le intorceti spatele in discutii interminabile pe un chat FACEBOOK...VIRTUALUL NU ESTE SI REALUL unor caractere de oameni, intentiile stau si sint bine ascunse in acelor discutii. CUVINTELE si emoticoanele nu sint GESTURI "umane reale". Am descoperit demult (cu greau am putut accepta) ca FACEBOOK-UL distruge cele mai frumoase prietenii, distruge iubiri, am pierdut omul caruia i-am pus la picioare tot...el dedicindu-se acestui FACEBOOK, discutiilor interminabile cu d-soarele psiho si d-ne "editoare". Cind mi-am facut cont pe acest FACEBOOK, ca toti altii impinsa de cei din jurul meu, renuntind la celebrul HI5, m-am bucurat gasind oameni cu aceleasi hobby-uri ca si ale mele, oameni care gindesc la fel, oameni cu abilitati artistice care mi-au umplut viata de lumina si sensibilitate si cu care am ce impartasii...acum...multi intra in viata ta ca-ntr-o competitie murdara "cine pe cine" si "care pe care" in dorinta de a distruge MINTIND din razbunare...retineti...RAZBUNAREA NU ATESTA VERTICALITATEA CUIVA, ESTE O REACTIE LA ALTA REACTIE. Draga cititorule, reflecta...ca o viata traita intens cu vicii si toane , cu pasiuni mistuitoare sau aventuri de-o noapte a omului care isi priveste critic eroul, dar ii recunoaste meritele, STIE sa deosebeasca BIRFA PERISABILA de VALOAREA acelui erou.

3 octombrie 2010

" LUME CU PUTINE FIINTE SI MULTE UMBRE...

IUBITI !!! "

Doi tineri puri , in lumina unei zile de toamna se intilnesc, nu pentru ca tineretea e uneori pura, nu pentru ca acea zi de toamna ar fi impura, ci pentru ca exista intimplari care reunesc puritate cu puritate orbitoare prin frumusetea lor dind nastere unor povesti...la fel de pure ca ei. Un el si-o ea purtind in spate experiente ce trebuiesc marturisite. Povestea ar putea fi banala, dar personajele se contureaza prin detalile comportamentale si motivatiile reale care dezvaluie caractere psihologice si provocatoare a celor doi. Simplist dar viata celor doi palpita in atmosfera asteptarii nedefinite nascind din ea ,la propiu si la figurat...POVESTEA...ar putea fi a mea, a ta, a ei, a lui...a voastra. Se nasc suvoaie de senzatii viscerale ,de emotii, farime de ginduri si perceptii ce inunda fiecare clipa ale acestor tineri . Cum arata viata sau ziua celui ce asteapta ?! A celui ce spera ?!...tremuri, ti-e frig-ti-e cald, bataile inimii o iau razna gndndu-te la celalalt, dorintele iti sint bezmetice...asteptind te simti ca o epava umana, iti doresti sa prinzi viata de picior, s-o tavalesti in iarba vazind-o cum iti ride-n fata...si vrei redescoperirea simpla si caldura unei imbratisari ce pecetuiesc saruturi ce vindeca rani, mingiieri de intelegere a celor doi...doi tineri puri ...in lumina unei zile de toamna...S-AU INTILNIT !...privind in zarea ce-a ramas isi spun soptind "sa facem iarasi inca un pas...inca un pas...pas..." Si cine stie...vom avea si continuarea acestei povesti cu un el si-o ea...intr-o mansarda izolati de restul lumii , acolo unde identitatea poate fi dedublata si realitatea modificata prin mici retusuri si ajustari de imaginatie. Este povestea celor ce incearca sa se descopere pe sine ...cele mai importnate momente din viata noastra nu sint niciodata planuite ,se mai spune ca "numai singuratatea te invata ce inseamna cuvintul ...impreuna "...Daca aveti povesti, pastrati-le colorindu-le in fiecare zi cu-un gest, un zimbet, o mingiiere deci...sa incepem ; A FOST O DATA CA NICIODATA...

"GURI RUMENE DE MISTIC VIN, CAPETE ALBE SUB ROZE, BRATE GOALE SPRIJINITE PE MASA...ACESTA SA FIE TABLOUL IN CARE RAMINEM MUTI?...VESNIC INSCRISI IN CONSTIINTA ZEILOR?!...

Azi m-am hotarit sa scriu despre oameni...acei oameni de care pot spune ca este (a fost) un privilegiu ca i-am cunoscut, oameni ce mi-au aratat si cealalta parte a paharului (chiar daca a fost sau nu murdara)...oameni care-si cauta vise si care au capactatea de-ai face si pe altii sa le urmeze exemplu, oameni care nu te vor lasa sa te simti singur, oameni care iti vor arata si alte drumuri pe care nu te-ai gindit vre-odata ca le vei parcurge ; asa incit "putin impis de la spate" iti sufleci minecile si te-apuci de treaba pentru ca fiecare progres, oricit de mic ar fi iti sporeste increderea in sine si increderea celor din jur. Nimeni nu poate supravietui singur intr-o lume a competitiei. Sintem sustinuti de un instinct care guverneaza ordinea fireasca a lucrurilor, dar noi nu vrem sa recunoastem asta. Daca nu ne vom da seama la timp, vom petrece o eternitate descifrind...ce facem?! Nu e vorba de neintelegere aici, ci de faptul ca nu trebuie sa renuntam. Oamenii buni ajung in iad, dar nu ca sa-si ispaseaca pacatele...Voi stabate orice distanta ca de la cer la pamint pentru a va face , macar pentru o clipa, sa apreciati "frumosul din interiorul cuiva". MA SIMT ATIT DE FRUMOASA, LINGA ACESTI OAMENI, INCIT IADUL DEVINE RAI IN PREAJMA MEA...oamenii care m-au invatat ca imposibilul e mai simplu decit credeam eu...sa nu ne ascundem prefecindu-ne ca nu intelegem, "sa nu rideti niciodata de visele cuiva, cei ce nu au vise, nu au prea multe"...Incercam sa avem acces la mai multe universuri dar la un moment dat alegem ; sa-i intelegem pe cei ce pling, pe cei ce sufera, pe cei ce cauta, pe cei ce incearca pt. ca numai acele persoane pot aprecia acele intimplari care au lasat un semn in viata lor...Sint momente cind nu facem nimic, sintem...sau doar existam, dar ne bucuram ca sintem prezenti. De aceea pretuim (unii din noi) cuvintul..."IMPREUNA". In aceasta lume agitata, in care aproape ca nu mai ai timp pentru tine, v-ati gindit vre-odata ce rol are in viata voastra acest cuvint? Am auzit in grupul meu de prieteni, o amica care tocmai divortase, spunind "acum ma pot bucura de libertate"...EROARE, nimeni nu-si doreste acest fel de libertate, toti vream sa fim legati, sa apartinem cuiva cu care sa-mpartasim nopti, sau sa ne discutam conceptiile diferite despre viata sau...macar sa avem cu cine impartii un sandvis...Dumnezeu a dat o bucatica de rai unui barbat si unei femei, ca sa fie fericiti...dar intr-o zi el dispare...si uitindu-se in jurul lor nu mai vad nimic din acel rai...isi pierd iubirea si incep sa traiasca ca doi straini...Si iar intrebarea...de ce? de ce ne dorim atit de mult IMPREUNA ca apoi sa vrem SINGURATATE...Nu exista "poezie" acolo unde simturile nu sint intr-o continua comunicatie cu zona cerebrala. Sintem creatorii a propriei noastre lumi...Cineva zicea ca nu exista sentiment tragic la romani si cred ca dragostea pentru noi parcurge doar distanta dintre romanta si pat. Avem o psihologie de popor superficial...de popor care poate frige mititei pe orice GOLGOTA. Nu e nici-o alinare in minciuni. Nimic nu dureaza ; frumusete, bucurie, durere, minie...tot ce putem face e sa avem micile noastre triumfuri...pe drumul spre nicaieri. Eu gasesc imposibilul mult mai interesant si mai incitant, incercind sa-l fac posibil...gasindu-mi alinare in arta. Arta este imaginea eternitatii mele, asa cum o percep eu. Ce poate fi mai inaltator pentru spiritul uman decit sa faci arta intr-un spatiu dominat de...atit de multa fantezie ?! De unde aceasta forta? Poate din stiinta si constinta lucrului bine facut, din aspiratia spre excelenta, din vointa ferma de a atinge perfectiunea...din dorinta de a aduce armonie, frumusete si putere in sufletul celor de linga noi. Munca mea sau hobby-urile mele sint o dulce eliberare, o purificare necesara a micutelor valve hidraulice dinauntru'...imi face placere ceea ce fac, imi pare rau daca treaba asta deranjeaza pe cineva ! Spunem adesea in sens figurant ca este bine ca mintea si sufletul nostru sa aiba ferestre deschise catre orizonturi, catre lumi si niveluri superioare ale cunoasterii. Fereastra este in acest fel o cale catre descoperirea sensurilor profunde ale existentei. Uneori aceasta fereastra nu este numai o deschidere catre universul exterior, ci si o cale de patrundere in mreajmele ascunse ale personalitatii umane. Avem nevoie de aceste ferestre si in dialogul permanent pe care il avem cu universul tot ce ne inconjoara, in mod deosebit cu cei din jurul nostru. Dragostea, esenta a eternului omenesc, cintata, pusa in versuri de poeti sau exprimata in culori, iubirea a costituit intotdeuna un subiect major de exprimare artistica. Oglinda fidela a sensibilitatii omenesti, artistii au reflectat mereu asupra acestui reper , ale acestui sentiment care defineste profund personalitatea umana. Iubirea desemneaza in sens profund acea forta gravitationala care mentine agregarea societatii umane. Atit timp cit doua persoane pot simti printr-o privire , printr-o atingere sau pur si simplu printr-un gind reciproc acel flux de energie care incalzeste inimi, trezeste imaginatii , descatuseaza forte latente , se vor gasi intotdeauna oameni care sa "traduca" in forme sensibile exprimarea acestor laturi esentiale a eternului omenesc. Trasarim la frumos...acel frumos extern...acel chip...acel "portret", care indica de obicei fizionomia unei persoane, dar care la fel de corect "citite" si interpretate pot furniza date despre caracterul si temperamentul sau. E dificil sa intelegi esenta vietii unui om. Unii spun ca se masoara prin cei ramasi in urma, altii cred ca poate fi masurata prin credinta, unii spun ca prin iubire, altii...ca viata e lipsita de sens. Eu? Eu cred ca te masori prin acei care se masoara dupa tine, alaturi de tine. Raporturile cu ceilalti trebuie sa fie un cadou, sa stii sa daruiesti si sa primesti...sa stii sa fii si sa-i faci pe altii sa se simta centrul propriului tau univers. Nu vreau sa "sa ma doreasca lumea", ci mai degraba sa ma inteleaga .Nu cersesc iubire...am eu destula pentru voi gata s-o daruiesc. Dar cit de mult stiti voi sa primiti si sa apreciati acest lucru?! Aceste rinduri sint scrise in urma unor discutii cu diversi (e) despre etica si viata, subiecte de nedezbatut si plictisitoare pentru multi din voi. Constat ca unii nu-si gasesc jumatea niciodata, asteapta ani cu speranta ca la un moment dat v-a suna la telefon sau v-a ciocanii la usa...O parte din ei sint norocosi...exista minuni, ceilalti ghinionisti ramin cu un gol in inima...exista si o alta categorie care nu se multumesc sa astepte, acestia plecind ca nebunii in cautarea ei...si o gasesc "dusmanoasa si straina" (as putea aminti de vorba aceea "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg"), ma refer in mod deosebit la cei care "cersesc" fortind la maxim lucrurile in marea lor disperare de a primi ceva. Si primesc; meschin si urit fara sentiment...un joc al nervilor care pe care...multi au facut un sport din asta. Un cunoscut avea ca status "cine mai crede in zine..."Cum cine? Cei care stiu sa viseze, sa creeze lumi, universuri, povesti. Cind lumea din jur nu este ce-ar trebui sa fie ARTA e unica realitate...ea urmeaza firul povestii create...povestea care incepe cu o privire...privirea care intimpina si privirea care isi i-a ramas bun...privirea unei fete in cadrul unei ferestre...povestea ei in care nimeni n-a sadit boboci de floare, dar poate ca natura insasi sa-i fi daruit HAR, sa-i fi soptit ca in semne si culori, litere si muzica respira ascunse lumi noi, nemaivazute si intelese numai de ea. Atit de multe avem in jurul nostru dar atit de putine ne sint dorintele de a evada din cotidian spre alte lumi. Este oare descatusarea iluzorie? Oare nu exista nimic care sa ne elibereze de povara propriei identitati? Pe tarimul meu nu exista infringere sau moarte pentru cel care plin de curaj, lupta pentru ce-si doreste. De-as fi putut domnii macar 3 zile si 3 nopti peste un regat de vise...v-as arata ca ATUNCI CIND REGII SE INFRUNTA, INTREG PAMINTUL SE CUTREMURA :D

"UN GIND CALD A CAZUT DE-ADURA, SI MI-A APRINS BRUSC OBARJII SI GURA, I-AM DEZMIERDAT FRUMOS SI DUIOASA CA UN VAL DE MIREASA...UN GIND CALD MI-A SARIT IN POALA, CU TEN DE PIERSICA FINA DAR GOALA, I-AM PIPAIT TRUPUL CRUD CUM E CEATA IN ZORI DIMINEATA...M-AM LIPIT TOATA, LUNGA SI TACUTA DE-UN GIND CA TRUPUL ZBURDALNIC DE CIUTA, ZVICNIND DE FRICA, UMED DE GOANA, GIND...GIND DE CODANA..."

Ceva in mine cerseste la altarele unui templu...cind navala "barbarilor" a inundat frontierele vietii mele, au venit sa-mi ceara socoteala pentru ce am facut eu cu...fericirea. Mi-am infundat capul in perne, pentru ca nu-mi mai suport corpul...ma gindesc ca fiecare persoana pe care o cunosc, e ca un fragment al necunoscutului care mi-i se precipita in fiecare zi provocindu-mi aceeasi meditatie...si totusi in care imi pun speranta de a-mi gasi ancora, sprijinul si putina "fericire" de care am atita nevoie...Poate ca ar trebui sa ma ascund, sa ma retrag ca un bizantin...sau sa ies din intuneric si indoiala ?! Imi simt viata ca un cataclism, prezenta celorlalti, in care imi pun atitea sperante imi este zi de zi mai dureroasa si mai nelinistitoare. Daca ceilalti ma doresc, ma sperii si fug...apoi regret...daca eu doresc, mi-e teama sa nu inlatur... Asta imi este metafizica, aceasta sint eu ; prin toate trecatoare chiar si prin propriul meu suflet...nu apartin nimanui...centru abstract de senzatii impersonale, oglinda sensibila intoarsa spre varietatea lumii. Am iubit si iubesc cu aceiasi intensitate...ceea ce am iubit au fost senzatiile mele, starile de vizualitate constienta, impresile de auditie difuza. Nostalgie, nutresc nostalgie... am inteles ca esentialul din viata mea este linistea...mai bine zis nevoia de liniste. Si ce tulbura mai mult acest paradis decit aspiaratia catre "capatuiala" sau "popularitate"? Nevoia de liniste nu poate ascunde ceva rau. Nu am timp sa va enumar avantajele noii mele situatii...si-n linistea mea nu mai am ziduri, pereti, culoare, scari...Cei din jur ma privesc ca pe un om fara biografie. Confortabil lucru sa simti ca te-ai debarasat de-odata de trecutul soios, plin de zorzoane si clopotei, care dadeau alarma la fiecare miscare facindu-te sa te uiti mereu in urma. Ma simt ca si cum m-as afla intr-o casa de curind dereticata...si e al naibii de bine...sa ne mai dereticam prin biografia fiecaruia; sa mai arunci pe geam un pres, o prejudecata, o camasa, un sentiment, un ciorap rupt...o amintire...Acum in pragul acestei seri , am fata de povestile mele un sentiment de liniste si impacare. Au fost frumoase toate...ca-ntre doi oameni care-si ofera pachete dar nici unul nu poate , nu vrea...nu stie sa le desfaca...Trebuia sa-mi vindec umarul pe care multi au pus capul...si iata ca ma aflu in bataia unei varatice nopti, ca-n fata unei inundatii care a rupt digul. Ma urmareste peste tot, ma persecuta cu ispite si torturi uitate. Dar ma si obliga sa respir larg, ma-njunghie subit cu un dor de viata pe care nu mi-l banuiam.N-o sa ajungem niciodata sa intelegem importanta unei frumoase zile , a faptului de-a te aseza pe-o piatra sa respiri si sa privesti ca si cum in momentul acela tu ai fi descoperit respiratul si privitul pentru prima oara...Adevarata intoarcere la natura este intoarcerea la natura...din noi. Poate ca in noaptea siderala a haosului, fiecare suflet isi are planeta sa in noaptea dintii a ivirii sale pe lume si care isi indeplineste ursita ascunsa in criptograma stelelor cazatoare si ale tiriitului marunt al greierilor ceresti. Zadarnic sa ne infaptuim viata, caci tot ce gindim si traim e un vis de departe din gheturile abisale. In noi sufera simturile, inima, sufletul si nu facem nimic altceva decit sa cautam o stare de constienta prielnica. Fara indoiala ca intelepciunea din noi isi da seama de absurditatea si sterilitatea unei asemenea preocupari, dar omul este obsedat de nimic si ingrozit de durata lui. EU VREAU ca spiritul meu sa reziste si sa ajunga cit mai departe cu tot ce alcatuieste esenta lui ; dragoste-ura, foame-sete, caldura-frig...dar fara trup...sufletul nu exista...In sala sufletului meu, orice vibratie se propaga in fioruri...o floare inmiresmata tinuta linga nari ii da mici lesinuri cu sentimentul de a se preface in fum care mai apoi se ridica asupra propriei imagini. Si uite asa dam nastere confuzilor de trasaturi morale in care intimplarea isi joaca rolul esential. O explicatie( cred eu) ar fi...ca oamenii nu exista decit in masura in care le cunoastem dorintele, durerile, visele, preferintele si atitudinea pe tot parcursul vietii...IN MINE PINA SI GHIMPII INFLORESC IN ACEA ASTEPTARE...A UNUI GIND...GIND DE " CODANA"

poveste...intre povesti

daca vre-odata aceste rinduri vor ajunge sa fie citite de cineva, daca vor gasi vre-o apreciere sau ura, atunci sa-l lasati pe cel ce le-a scris in umbra sa...lui ii apartine totul, si lauda si ura...numai cine il v-a uri continnu, il v-a invinge...IL V-A INVINGE AICI, IN ACEST LOC.

"M-am hotarit in limita timpului disponibil sa postez ginduri, povesti frumoase care , cred eu, ar da de gindit celui ce se v-a opri o clipa asupra acestei pagini si o v-a citi. E o frumoasa parabola despre dragoste ; n-as putea spune ca este cea mai frumoasa din cite exista, sau din cite s-au scris vre-odata...este doar cea mai frumoasa dintre cele citite de mine ; o poveste scrisa de SILVER STEIN si se numeste "ARBORELE CARE DARUIESTE" si care putin "retusata si adaptata" o fac si eu cunoscuta. Se spune ca a existat odata un arbore batrin si maiestros, cu ramurile intinse spre cer ; cind inflorea fluturii de toate formele si toate culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cind facea fructe, pasari de pretutindeni veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vinjoase dornice sa aduca mingiiere printr-o singura miscare a lor in bataia vintului, si trunchiul puternic aducind sprijin celor care se adaposteau linga el. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si-a-nceput sa-l iubeasca...Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si-i le apleca pentru ca baiatul sa le poata atinge, pentru a-i mingiia florile si pentru a-i culege fructele. Se spune ca ce poate fi atins este considerat mic, ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare...Cind micutul il mingiia, batrinul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Baiatul a crescut, uneori dormea in poala copacului, alteori ii minca fructele sau purta o coroana impletita din florile sale. Copacul era atit de fericit...il aproba cu ramurile sale, cinta in bataia vintului. Baiatul a crescut si mai mult putind astfel sa se catere in copac, leganindu-se pe ramurile sale. Ori de cite ori facea asta baiatul, copacul se sintea fericit. Timpul a trecut iar baiatul a-nceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitile lui...de aceea a-nceput sa vina din ce in ce mai rar la copac. Acesta il astepta cu nerabdare strigindu-l din adincul sufletului ; "vino, vino, te astept !"...iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale, ea nu este altceva decit o continua asteptare...Cind baiatul nu venea, copacul era trist. Baiatul a crescut si mai mult , iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti..."-ce copac? de ce ar trebui sa-l vizitez?". Intr-o zi cind trecea pe-acolo prin apropiere, copacul l-a strigat ; "-vino, te astept in fiecare zi...de ce nu te mai opresti pe la mine?". Baiatul i-a raspuns ; "-ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Uimit copacul i-a zis baiatului ; "-nu vei mai veni decit daca-ti voi oferi ceva? dar iti ofer tot ce am...florile pentru a-ti aduce culoare, fructe pentru a-ti potoli setea, umbra mea pentru a te racorii...cind bate vintul dansez si cint pentru tine." Baiatul ii zise ; "-dar n-am nevoie de toate astea...am nevoie de bani, caci banii-mi dau putere." Copacul s-a gindit o clipa si i-a zis; "-i-am fructele si vinde-le, in acest fel vei avea banii de care ai nevoie." Baiatul s-a luminat imediat la fata, s-a urcat in copac si a cules toate fructele chiar si pe cele necoapte. In graba sa i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele...dar copacul era fericit ca-i putea fi de folos. Baiatul nici macar nu s-a sinchisit sa-i multumeasca copacului, si dus a fost...isi facuse rost de bani, uitase cu totul de copac...si astfel trecura anii....Copacul devenii trist in asteptarea baiatului. Dupa multi ani, baiatul care devenise adult, revenii la copac. Acesta s-a "luminat"vazindu-l, si i-a spus ; "-vino, imbratiseaza-ma". Barbatul ii spuse ; "-termina cu prostiile, faceam asemenea lucruri atunci cind eram mic si fara minte." Copacul insista "-vino, danseaza cu mine". Baiatul ii raspunse sec; "-termina cu ruga asta stupida, acum am nevoie de-o casa. poti sa-mi dai o casa?" Copacul zimbid ii zise;"-o casa? taie-mi crengile pentru a-ti construi casa mult visata." Fara sa mai stea mult pe ginduri, barbatul aduse un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas doar trunchiul...dar era fericit. Barbatul a plecat fara sa mai arunce macar o privire in urma lui...iar anii au trecut din nou. Copacul devenit acum doar un simplu trunchi, a continuat sa-l astepte, ar fi vrut sa-l strige dar nu mai avea ramuri, frunze sa poate dansa...vinturile continuau sa-l bata dar el nu mai putea sa scoata nici-un sunet. Cu un ultim efort reusi sa rosteasca o ultima chemare;"...vinooo...vinooo..."Timpul a trecut si-ntr-o buna zi, se apropie de copac un batrin, care se aseza linga el. Copacul l-a intrebat; "-ce mai pot face pentru tine? ai venit dupa foarte , foarte mult timp..." Batrinul i-a zis ;"-ce poti face pentru mine? as vrea sa ajung intr-o tara indepartata, dar pentru asta as avea nevoie de-o barca." Fericit copacul i-a zis;"-taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el si implineste-ti visul, dar te rog, ai grija de tine si intoarce-te cit mai curind...voi astepta intoarcerea ta." Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului si-a facut o barca din el si a plecat...Acum din copac n-a mai ramas decit radacina, dar el a continuat sa astepte constient fiind ca nu mai avea nimic de oferit...Odata ma plimbam prin padure incercind sa-mi gasesc linistea la umbra unui copac...am zarit un ciot si m-am aplecat asupra lui...l-am mingiat...acesta a-nceput sa geama de durere...abia deslusind soaptele lui ;"-am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors, ma tem sa nu se fi inecat sau sa se fi ratacit...poate ca nici macar nu mai este in viata, ohhhh, cit de mult mi-as fi dorit sa am vesti de la el...as muri linistit...dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul caci nu mai am nimic de oferit"...Apoi...se lasa o mare liniste...

CITITORULE, FII ATENT LA CEEA CE AI IN JUR, DE OBICEI CEEA CE VEZI NU E SI ADEVARUL SITUATIEI. EXISTA CINCI LUCRURI IN VIATA CARE NU SE POT RECUPERA; O PIATRA...DUPA CE AI ARUNCAT-O, O VORBA...DUPA CE AI SPUS-O, O SANSA...DUPA CE AI PIERDUT-O, TIMPUL...CARE A TRECUT SI O PRIETENIE PENTRU CARE NU AI LUPTAT..."

"CU OCHII, NU CU SUFLETUL VEDE OMUL, DE ACEEA-N PIATRA DALTUI-VOI DORUL..."

O conditie a fericirii posibile e somnul inteligentei, asta cred ca a descoperit-o ISUS cind si-a enuntat teza "fericiti cei saraci cu duhul". Idealul ar fi sa te nasti de-a dreptul idiot , sa nu mai fi silit sa te scoti de la priza care stabileste contactul cu lumea exterioara...Declaratiile de dragoste sint ca declaratiile la fisc, nu spui niciodata tot, intotdeauna ascunzi cite ceva...O iubire mare e mai curind un proces de auto-sugestie. Trebuie timp si mai ales complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la-nceput, sa-ti placa persoana fara care mai tirziu nu poti trai. Iubesti intii din mila, din intatorire, iubesti pentru ca stii ca asta il, sau o, v-a face fericit(a)...iti repeti ca nu este loial sa il, sau o, jignesti, sa inseli atita incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surisul, cu vocea ei sau lui , asa cum te obisnuiesti cu un .. peisaj...si treptat iti trebuie prezenta ei sau lui...toate planurile de viitor ti-i le faci in functie de nevoile si preferintele lui...sau ei. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la-nceput, patologic pe urma..."apoi ironic realizezi ca ceva nu se leaga, compromisul facut este pierdere de timp si apare dorinta de altceva...deschizi ochii mari si vezi...lumina. Sa ne amintim ca intelepciunea oamenilor este nebunie in fata lui Dumnezeu...daca lasi o fisura pe care se poate strecura un fir de apa, in scurt timp acesta v-a face sa se prabuseasca tot ce ai cladit. Nu ne asumam niciodata responsabilitatea pentru faptele noastre, nu cerem iertare si in cele din urma uitam sa fim generosi ; toti facem greseli...dar pe de alta parte daca sintem prea toleranti, devenim izolati si incapabili sa ne corectam drumul...in adincul sufletului toti sintem buni, dar asta n-are importanta si nu v-a vindeca ranile facute altora..."Ridicol imi zic, in basme printesele saruta broastele riioase si acestea se prefac in printi. In viata reala, printesele ii saruta pe printi si acestia se prefac in broaste riioase. Am sa citez din spusele cuiva "uitam uneori ce-nseamna o floare si-i rupem petalele in care se rasfringe sarutul sentimentelor...uitam uneori ce inseamna un sarut si-l daruim papusilor de portelan cu bucle aurii...uitam uneori ce inseamna iubirea , dar spunem ca iubim flori, fluturi...uitam ca sintem oameni si ne-ntrebam plini de uimire ; ce este uitarea ?" Zilnic ne chinuie materia...zilnic ne punem intrebari. Comunicarea este persuasiva...un pleonasm...orice act de comunicare este realizat cu scopul de a convinge, de a transmite informatii care sa stirneasca o anumita stare pentru receptor, si totusi...de ce este atit de important sa convingem? Se pare ca stim sa folosim cuvintele, am invatat sa le articulam inca de pe vremea cind eram mici...de ce am avea nevoie de cursuri de specialitate care sa ne invete sa comunicam?...De ce trebuie sa vorbim?...nu ne mai putem intelege din priviri...nu mai avem nevoie de o stringere de mina...si...nu mai credem intr-o imbratisare...Se pare ca nu...un dureros NU...orfani ai soartei avem totusi nevoia de a fi obiectul afectiunii cuiva. Mie mi-a fost foame de afectiune. M-am adaptat repede insa, atit de repede la aceasta foame inutila, incit uneori, nu mai stiu daca vreau cu adevarat sa maninc. Unii din noi isi sacrifica aproapele fara nici-un fel de respect sau remuscare. Nu am talente de sef, nici de discipol dar am toate calitatile de a-i influienta pe altii, de a-i ajuta, rabdarea de-ai asculta...si totusi destinul meu nu are forta de a fi decisiv in vederea unui anumit scop...are slabiciunea de a fi decisiv numai cu mine..." OARE VITREGIA VIETII NU CONSTITUIE TOCMAI PIATRA DE INCERCARE A ADEVARATELOR CARACTERE?"